Pentru a evita cozile de la ghișee, se vor face schimbare la casele de bilete CFR. Compania va suplimenta personalul comercial din stațiile de cale ferată pentru a asigura servirea în condiţii cât mai bune a studenţilor şi a publicului călător.
CFR Călători face anunțul suplimentării angajaților, în limita posibilităţilor, la casele de bilete proprii preponderent în oraşele care sunt şi centre universitare. Scopul este de a diminua cât mai mult perioada de aşteptare la cumpărarea biletelor dar şi pentru a preîntâmpina aglomeraţia.
“Pentru a evita cozile inerente care se creează la casele de bilete recomandăm, în special studenţilor, cumpărarea din timp a biletelor. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 de zile, de la casele de bilete din gări şi de la agenţiile de voiaj CFR Călători”, se menţionează în comunicat.
De la începutul acestui an, reducerea de 90% acordată studenților este aplicată doar pe distanța cuprinsă între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat. În plus, studenții nu mai au nici opțiunea de a putea cumpăra biletul online direct din aplicația CFR Călători.
La începutul săptămânii în mai multe gări din țară s-au format cozi la care timpul de așteptarea ajungea și la o oră, la care se aflau în special studenți.
Imaginile au fost postate zilele trecute pe pe Reddit de utilizatorul Rafinayoo. Gara de Nord din București era plină de studenți care așteaptau la coadă să își achiziționeze un bilet de tren spre casă, conform Economedia.