BUSINESS

Schimbare la vârful Hidroelectrica. Directorul general şi directorul financiar au plecat din funcție

Schimbare la vârful Hidroelectrica. Directorul general şi directorul financiar au plecat din funcție
sursa foto: Jurnalul.ro

Directorul general şi directorul financiar de la Hidroelectrica au plecat din funcție. Decizia a fost luată de comun acord, dar, potrivit companiei, a fost luată după obligațiile asumate în fața Comisiei Europene.

Schimbare la vârful Hidroelectrica

În cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 19 septembrie 2025, s-a decis, de comun acord cu domnul Karoly Borbély – Președintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Fețița – Membru al Directoratului/CFO, încetarea contractelor de mandat începând cu data de 19 septembrie 2025.

Potrivit companiei, decizia survine în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 – Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și a Deciziei Comisiei Europene C(2025) 3490 din 28 mai 2025, prin care a fost dispusă suspendarea parțială a plăților, cu termen de remediere de 6 luni pentru aspectele aferente jalonului menționat.

Totodată, Ministerul Energiei, prin adresa din 18 septembrie 2025, a solicitat implementarea cu celeritate a măsurilor necesare pentru corectarea deficiențelor semnalate de Comisia Europeană în ceea ce privește situația Directoratului societății, se arată în comunicatul transmis presei.

„Domnului Karoly Borbely și domnului Marian Fetița nu li s-au imputat nereguli și nu s-a pus la îndoială legalitatea procedurii de selecție pentru funcțiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacțiunile cu stakeholderii. Astfel, dnul Karoly Borbely, dnul Marian Fetița și membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica au ajuns la un consens de încetare a mandatelor pentru a nu priva România de banii din PNRR”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica subliniază angajamentul de a asigura un standard ridicat de guvernanță corporativă și de a proteja interesele acționarilor și ale companiei, iar până la desemnarea unei noi conduceri, va lua măsurile necesare pentru a asigura continuarea activității și buna funcționare a companiei, au conchis oficialii.

Cum justifică Karoly Borbely plecarea

Într-un mesaj publicat pe contul de LinkedIn, Karoly Borbely a detaliat motivele acestei decizii și a mulțumit echipei altături de care a lucrat în companie.

„În urma ședinței CS de astăzi, am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat.

Realizările din ultimii 2 ani ne arată că se poate face performanță managerială într-o companie de stat, listată pe piață de capital, cu toate provocările specifice.

După investițiile de anul trecut, în digitalizare, curățarea bazelor de date, dezvoltare portal casnici, extindere ficționalităților de plată ale aplicației iHidro, avem o creștere semnificativă a calității serviciilor oferite clienților de la furnizare, numărul acestora fiind într-o creștere accelerate în continuare.

Investițiile, mentenanța și proiectele de M&A au crescut semnificativ în acești 2 ani, de la 200 MM în 2023 la aproximativ 1 MLD de lei până la finalul lui 2025.

Reputația profesională este foarte importantă mai ales la o companie listată pe piața de capital.

Concluziile raportului auditorului independent KPMG, efectuat la solicitarea CS, referitor la potențialul conflict de interese, arată că sunt suficiente elemente în procedura care delimitează neechivoc această situație.

În informarea ME referitor la situația Jalonului 121 și în adresele trimise către Comisie scrie foarte clar și asumat că procedura de selecție a fost una transparență, corectă și a respectat toate etapele și principiile guvernanței corporative și a codului de bune practici al BVB.

Pentru România este esențial că deciziile privind conducerea unei companii listate să fie luate cu responsabilitate și cu respectarea legislației în vigoare, astfel încât să nu afecteze stabilitatea și valoarea de piață a companiei.

Prioritatea mea este să contribui la evitarea oricărei penalizări pentru România (16 milioane EUR) și să sprijin acțiuni care să minimizeze riscul unei scăderi a prețului acțiunilor H2O și al valorii de piață a companiei.

Am arătat că performanța este posibilă chiar și într-o companie de stat, atunci când transparența, eficiența și profesionalismul devin reperele oricărei decizii, iar aceasta rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele la nivel personal.

Mulțumesc întregii echipe Hidro, știu că perioada această a adus multă presiune și încercări și nu întotdeauna este ușor să rămânem fermi în astfel de momente; totuși, vă încurajez să continuați să vă bazați pe profesionalism, integritate și pe valoarea muncii pe care am construit-o împreună, pentru că adevărata forță a unei echipe se vede atunci când reușește să-și păstreze direcția și principiile chiar și în fața schimbărilor”, a transmis fostul CEO al Hidroelectrica.

Cine le-ar putea lua locul

Conform informațiilor Mediafax, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Bogdan Badea în funcția de CEO, după ce a încetat, pe cale amiabilă, colaborarea cu vechiul CEO, Karoly Borbely. Postul de CFO deținut până acum de Marian Fetița va fi ocupat de Radu Constantin.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele