NEWS

Schimbare pentru medicii de familie. Ce se va întâmpla în cabinetele acestora

Schimbare pentru medicii de familie. Ce se va întâmpla în cabinetele acestora
Sursa foto: Pexels

Se pregătește o schimbare pentru medicii de familie. Un proiect care a primit deja raport favorabil în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților prevede acordarea de statut de unitate sanitară de utilitate publică pentru cabinetele medicilor de familie.

Schimbare pentru medicii de familie în cabinetele acestora

Deputatul PNL Cristina Vecerdi, cea care a depus proiectul de lege, transmite că se creează posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică.

„Astăzi, am mai făcut un pas pentru facilitarea asigurării asistenţei medicale primare, cu precădere în mediul rural. Prin proiectul de lege iniţiat împreună cu colegii mei şi care a primit raportul favorabil al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, am creat posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică”, a transmis Cristina Vecerdi, conform Agerpres.

Ea a precizat că se va putea da în folosinţă gratuită spațiile proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale cu destinaţie de cabinet de medicină de familie.

„Este un pas important pentru dezvoltarea reţelei sanitare de medicină primară şi atragere a tinerilor medici în această importantă specialitate”, a subliniat deputatul liberal.

Asistența medicală, deficitară în mediul rural

Ca argument, Cristina Vecerdi a amintit că, în ultimii ani, s-a înregistrat o scădere „semnificativă” a asistenţei medicale primare cu precădere în mediul rural, fapt care îngreunează accesul la servicii medicale al populaţiei cele mai vulnerabile.

„Există zone întregi, putem spune deşertificate, unde pe distanţe de zeci de km nu poţi accesa servicii medicale primare”, a indicat deputatul PNL.

328 de comune din România nu au niciun medic de familie, 559.611 de locuitori din România nu au nici un medic de familie în comuna în care locuiesc, în timp ce doar 1.496 de localităţi din România (47%) au suficienţi medici de familie, conform datelor furnizate de Federaţia Patronatelor Medicilor de Familie.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele