Românii se lovesc de o nouă creștere în 2025, atunci când vine vorba despre veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare la organisme de plasament colectiv. Acestea se impozitează cu o cotă de 10% din suma totală, impozitul fiind final.
Dividendul este parte din profitul unei companii distribuit acționarilor, conform Legii 31/1990, articolul 67. Spre deosebire de prețul acțiunilor care se poate schimba de la o zi la alta, odată ce o companie se angajează sa plătească dividende, acest lucru este ca si garantat.
Cota de impozitare pentru dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2025, indiferent de anul din care provine profitul, a crescut oficial, susține Cristian Rapcencu, lector universitar la ASE București, expert contabil membru al Corpului Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR).
Obligația calculării și reținerii impozitului pe dividende este adresată tuturor persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În situația dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii.
OUG 156/2024 face referire la faptul că în cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2024, cota de impozit pe dividende este de 8%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2024.
„Consider ca există un risc de reconsiderare a cotei de impozit de la 8% la 10% în cazul celor care și-au luat dividende și din profitul ultimului trimestru prin aplicarea cotei de impozitare de 8%, mergând pe ideea ca au întocmit AGA cu data de 31.12.2024.
Este posibil să nu fie depistați niciodată, dar este posibil și să fie supuși unei inspecții fiscale la un moment dat”, susține specialistul.