Se pregătesc mari schimbări la vârful PSD. Deja social-democrații fac pregătiri intense pentru Congresul din 24 august, iar candidații la funcțiile cheie din partid își ascut săbiile. Tot atunci va fi stabilit și candidatul PSD la alegerile prezidențiale de la finalul anului.
La finalul lunii august, social-democrații organizează Congresul ordinal, iar până atunci membrii partidului se vor reuni într-o ședință de Consiliul Politic Național pentru a stabili calendarul pentru depunerea candidaturilor, în cazul celor care doresc să devină candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
Până în acest moment, nimeni nu s-a înscris în această cursă internă deși numele grele din fruntea partidului îi cer la unison președintelui Marcel Ciolacu să își asume o candidatură.
„S-a stabilit ca pe data de 24 august va fi congresul ordinal al PSD, mai sunt nouă judeţe care nu au avut conferinţe de alegeri şi în următoarea lună, pe 12 august, va exista un calendar ca aceste organizaţii să ţină conferinţele de alegeri interne”, a declarat Marcel Ciolacu.
Despre o eventuală candidatură a sa la prezidenţiale, Marcel Ciolacu a spus că decizia îi aparţine.
„Candidatul PSD va câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte. După ce facem toate procedurile, veţi afla în acelaşi timp cu colegii mei”, a precizat Ciolacu.
Actualul președinte PSD, Marcel Ciolacu, va candida pentru un nou mandat în fruntea partidului și, cel mai probabil, Paul Stănescu va rămâne și el în funcția de secretar general.
Sunt două poziții de prim-vicepreședinte în Partidul Social Democrat, ocupate acum de Sorin Grindeanu și de Gabriela Firea. Potrivit unor surse politice citate de Antena3, Gabriela Firea este susținută de cinci filiale de sector, respectiv sectoarele 1,2,3,5 și 6, pentru a rămâne în pozițiile de prim-vicepreședinte și președinte PSD București. Au dat rezoluții aceste filiale pentru ca Gabriela Firea să rămână în cele două poziții pe care le ocupă în PSD.
Însă şi-a anunțat candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte PSD și Daniel Băluță, primarul sectorului 4. Acesta ar avea susținerea doar a unei filiale pentru a prelua această poziție și vorbim aici de filiala sector 4, care a dat rezoluție ca Daniel Băluță să devină prim-vicepreședinte.