BUSINESS

Schimbări pe piața muncii! Ce trebuie să știe toți angajatorii

Schimbări pe piața muncii Ce trebuie să știe toți angajatorii
Sursa foto: Arhiva MediaFLUX

Sunt schimbări pe piața muncii, după ce s-a anunțat că se lansează o nouă versiune a aplicației Revisal.

Conform autorităţilor, luni, 10 aprilie 2023, vor fi schimbări pe piața muncii. Va fi lansată o nouă versiune a aplicaţiei Revisal (6.0.9) pe care toţi angajatorii vor trebui să o folosească pentru a transmite date despre contractele de muncă modificate, încetate sau încheiate, conform informaţiilor de pe site-ul Inspecţia Muncii.

„Începând cu data de 10 aprilie 2023, va fi disponibilă o nouă versiune a aplicaţiei Revisal, 6.0.9. După această dată, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fişiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicaţiei Revisal”, scrie Inspecţia Muncii pe site-ul instituţiei.

Versiunea curentă a aplicaţiei Revisal a fost pusă la dispoziţia angajatorilor în luna decembrie a anului 2020.

Versiunea 6.0.8 a aplicaţiei Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe staţia de lucru versiunea 6.0.7 sau nu aţi avut nicio altă versiune de Revisal instalată anterior. Pentru instalarea Revisal 6.0.8 nu este necesară dezinstalarea versiunii anterioare a aplicaţiei Revisal, 6.0.7.

Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicaţiei, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 a aplicaţiei şi ulterior, vor efectua trecerea la versiunile 6.0.6, 6.0.7, după care vor instala versiunea 6.0.8.

„Angajatorii care în prezent utilizează versiunea Revisal 5.0.8, nu vor putea transmite. Pentru actualizarea aplicaţiei Revisal, este recomandat să urmaţi instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare. Pentru securitatea datelor, este indicat ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să efectuaţi o copie de siguranţă a bazei de date”, mai scrie Inspecţia muncii pe site-ul instituţiei, citată de Ziarul Financiar.

Salariile și angajările la stat au fost înghețate

Salariile și angajările la stat au fost înghețate  până când va fi gata noua lege a salarizării, iar asta poate să însemne până la sfârșitul acestui an.

Decizia a fost luată în ședința coaliției de guvernare de miercuri, 6 aprilie.

Deciziile luate în ședința coaliției, AICI.