WORLD

”Scuze” pentru cei 224 de morți. Preşedintele regiunii Valencia recunoaște că au existat erori în gestionarea inundațiilor

Scuze pentru cei 224 de morți. Preşedintele regiunii Valencia recunoaște că au existat erori în gestionarea inundațiilor
Sursă foto: Facebook

Preşedintele regiunii Valencia, Carlos Mazon și-a cerut ”scuze” pentru cei 224 de morți în inundațiile catastrofale din Spania. Oficialul a recunoscut că s-au făcut erori în gestionarea situației.

Doar ”scuze” pentru cei 224 de morți

Carlos Mazon a recunoscut vineri că au existat ”erori” în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută, şi a prezentat ”scuzele” sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor, relatează AFP.

Criticat pentru reacția sa întârziată pentru criza fără precedent din Valencia, președintele regiunii, membru al Partidului Popular (PP, dreapta) a recunoscut într-un discurs în parlamentul regional:

„Nu voi nega (că au existat) erori”.

„Nu voi eluda nicio responsabilitate”, a continuat Mazon într-o tăcere totală, în timp ce mai multe zeci de persoane erau adunate afară pentru a-i asculta discursul.

Oamenii au strigat ”mincinos” şi ”asasin” la adresa lui Mazon, a cărui atitudine în ziua inundaţiilor, 29 octombrie, în special întârzierea trimiterii unei alerte de către serviciile sale către locuitori pentru a-i avertiza despre pericolul extrem al ploilor torenţiale ce cădeau de la primele ore ale dimineţii, a fost foarte criticată.

„Acest guvern nu ne reprezintă”, au mai strigat manifestanţii, care au cerut din nou demisia sa.

Furia oamenilor revoltați

La 3 noiembrie, Mazon a fost atacat de o mulţime furioasă în localitatea Paiporta, în apropiere de Valencia, în cursul unei vizite a regelui Felipe VI şi a reginei Letizia.

La fel ca prim-ministrul socialist Pedro Sanchez, el a fost nevoit să părăsească în grabă cortegiul pentru a scăpa de manifestanţi, care îi insultaseră copios.

Mazon urma iniţial să vină în faţa parlamentului regional joi, dar apariţia sa a fost amânată din cauza noii alerte roşii de ploi puternice care a fost emisă miercuri seara de agenţia meteorologică Aemet.

Mazon şi-a început discursul amintind că a fost vorba ”de cele mai grave inundaţii pe care Spania l-a suferit începând din 1962”.

„Toată lumea înţelege că amploarea tragediei şi consecinţele sale fac astfel încât va exista un înainte şi un după în vieţile noastre şi că nimic nu va mai fi ca înainte”, a declarat el.

Mazon a mai spus că grupul parlamentar al PP, partid în opoziţie faţă de guvernul central al lui Sanchez, a cerut crearea unei comisii de anchetă de către guvernul regional.

Majoritatea victimelor – 216 persoane – au fost înregistrate în regiunea Valencia, dar au mai existat şapte victime în regiunea vecină Castilla – La Mancha şi una în Andaluzia. Mazon a confirmat că 16 persoane sunt în continuare date dispărute în regiunea Valencia.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele