NEWS

Se dau 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu această plantă! Guvernul a aprobat hotărârea

Se dau 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu această plantă Guvernul a aprobat hotărârea
sursa foto: mediaflux.ro

Vești bune la nivel național după ce s-a aflat că luni, 18 decembrie, Guvernul a modificat schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de usturoi” prin care se dau 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu această plantă!

Conform informațiilor, 1.964 de beneficiari care cultivă 2.775 ha vor primi 3.000 euro per ha cultivat de usturoi.

Se dau 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu această plantă! Guvernul a aprobat hotărârea

Executivul a aprobat o hotărâre de Guvern care modifică hotărârea de Guvern 393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de usturoi„, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, în anul 2023.

„Actul normativ vizează două modificări importante, astfel încât să se asigure plata întregii suprafeţe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului. Potrivit actului normativ, un număr de 1.964 beneficiari ce cultivă 2.775 ha vor primi 3.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi.

Astfel, sunt suplimentate resursele financiare necesare achitării obligaţiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscrişi în Program, de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei (echivalentul în euro de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro)”, arată comunicatul de presă al Executivului.

Totodată, este prelungit termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023, a mai arătat Ministerul Agriculturii.

Programul Usturoiul. Cine sunt fermierii eligibili

Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole pentru susţinerea producţiei de usturoi, arată Agrointel.

Fermierii eligibili pentru ajutorul de minimis la cultura de usturoi în 2023 pot fi:

– producători agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2023;
– producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
– producători agricoli persoane juridice.

Condiții pentru subvenția specială la usturoi

Fermierii care vor să primească ajutorul de minimis pentru usturoi trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Agricultorii trebuie să întrunească mai multe condiții de eligibilitate, astfel:

a) să solicite ajutorul de minimis la Direcțiile agricole;
b) să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere usturoi, anul 2023, beneficiar numărul . . . . . . . . . ., Direcţia pentru Agricultură Judeţeană . . . . . . . . . . ./a Municipiului Bucureşti”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
c) să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe suprafaţa utilizată și declarată în program;
d) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul 2023;
e) să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, conform unui model prevăzut în anexa hotărârii de guvern, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de OFJ;
f) să facă dovada producţiei realizate potrivit prevederilor lit. c) prin documente justificative, în funcţie de forma de organizare.

Producția minimă pe care trebuie să o obțină cultivatorii de usturoi este de 3 kg/10 mp de pe o suprafață de minim 3.000 de mp. această canitate minimă trebuie valorificată cu acte în perioada 1 iunie-21 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Dovada obţinerii producţiei de usturoi o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare.

Termenul limită pentru depunerea documentelor de valorificare a producției, precum și copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean, până la 29 decembrie inclusiv a anului de cerere.

Acte necesare pentru ajutorul de minimis

O serie de acte sunt totuşi necesare pentru a beneficia de ajutorul de minimis la cultura de usturoi în 2023. Documentele obligatorii se depun la direcțiile agricole în termenul prevăzut de HG, împreună cu cererea de înscriere în program.

Acte necesare pentru programul Usturoiul 2024:

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
c) împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
e) dovadă cont activ la bancă/trezorerie;
f) adeverinţă, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2023, care atestă suprafaţa de teren cultivată cu usturoi utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;
g) declaraţii pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 2.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele