Se dau aproape 3.000 de lei de la stat, prin trei tipuri de vouchere gratuite. Milioane de români pot beneficia de aceste ajutoare venite în mare parte din fonduri europene. Astfel, este vorba de șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde oferite pentru 2,5 milioane de români, alături de 1.400 de lei sub formă de carduri de energie, cât și 500 de lei ajutoare pentru elevi să își cumpere rechizite.
Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, continuă și în 2023 să implementeze măsuri pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, pentru care bugetul total alocat va atinge pragul de 1,8 miliarde de euro, a transmis Marcel Boloș.
„Pentru consolidarea coeziunii sociale și reducerea sărăciei extreme, continuăm și în 2023 să acordăm diverse forme de ajutor din fonduri europene, cum sunt distribuirea de alimente de bază și vouchere pentru mese calde, vouchere pentru materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți și sprijin pentru compensarea facturilor la utilități. Bugetul total pentru acest pachet de măsuri se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar vestea bună este că nu avem de gând să ne oprim aici.
În această perioadă lucrăm la mecanismele pentru noi soluții pentru categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că fiecare român, indiferent de situația cu care se confruntă, beneficiază de ajutor pentru toate nevoile imediate pe care le are. În funcție de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, vor fi gospodării care vor primi 1.400 de lei pentru utilități, pachetul cu produse alimentare și cele șase tranșe de 250 de lei pentru mese calde, dar și 500 de lei pentru haine și rechizitele celor mici”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 cuprinde:
Aproximativ 4 milioane de români vulnerabili primesc sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Procesul de distribuire a cardurilor către populație a început la 1 februarie 2023, urmând ca de la 20 februarie acestea să poată fi utilizate.
Beneficiază de măsură pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
De asemenea, și persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit în 2022 IV tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.
Măsura continuă pe tot parcursul anului 2023, pentru care sunt programate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni. Bugetul total alocat este de aproximativ 765 de milioane de euro, iar prima tranșă urmează să se încarce până la finalul acestei luni.
Vor primi vouchere sociale pentru alimente și mese calde pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
De asemenea, și copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023.
Mai mult, și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite și în anul școlar 2023-2024, pentru care aproximăm un număr de 400.000 de beneficiari, număr similar celui din anul școlar precedent.
Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:
Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Bugetul total pentru măsură este de 44 de milioane de euro. Ministrul Marcel Boloș a declarat că se vor căuta soluții pentru ca valoarea sprijinului să crească până la 750 de lei.