Poate mulți nu știu asta, dar se dau despăgubiri în caz de răni suferite în taxi, ridesharing sau transport în comun. Totuși, procedura prin care se obțin banii poate să pară puțin mai complicată. În același timp, în caz de astfel de necazuri daunele pot ajunge și la milioane de euro.
Există mulți români care nu ştiu că au dreptul să solicite compensații și despăgubiri morale dacă sunt răniți în timpul unei călătorii cu taxiul, UBER sau într-un mijloc de transport public în comun, mai ales că daunele pot ajunge la sume cu adevărat uriașe.
Astfel, în cazul în care ești rănit în urma unui accident într-un taxi sau autobuz STB, poți solicita despăgubiri prin intermediul asigurării RCA a vehiculului implicat în accident. Cu toate acestea, este important de ținut cont că nivelul despăgubirilor depinde de gravitatea rănilor suferite și de polița de asigurare RCA încheiată de către șoferul vehiculului. De asemenea, în funcție de caz, se pot cere și daune morale.
Atunci când încheiem o poliță de asigurare auto obligatorie (RCA), trebuie să ținem cont că aceasta nu acoperă doar daunele materiale, ci și vătămările corporale, daunele morale și decesul în cazul unui accident în trafic.
În situația în care suntem responsabili pentru producerea accidentului, polița RCA ne poate ajuta să acoperim cheltuielile cu spitalizarea sau decesul victimelor, scrie Antena 3.
În conformitate cu legea, o singură poliță RCA, cu costul anual de exemplu de 1500 de lei, poate acoperi următoarele sume maxime în cazul unui accident:
Este important să știm că, în calitate de pasager, dacă avem parte de vină în producerea accidentului, putem pierde dreptul la despăgubire prin intermediul poliței RCA.