NEWS

Se dau vouchere de 1.000 de lei pentru porcul de Crăciun! Există o singură condiție pentru bani

Se dau vouchere de 1.000 de lei pentru porcul de Crăciun Există o singură condiție pentru bani
sursa: mediaflux.ro

Vești bune pentru această iarnă, după ce s-a aflat că sunt sanșe mari ca românii să primescă vouchere de 1.000 de lei pentru porcul de Crăciun.

Este vorba de un voucher emis de ANSVSA, care să sprijine sectorul de creștere a suinelor din România. Noua inițiativă legislativă ar putea să soluționeze problema micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat luni că după ce a convocat conducerea ANSVSA şi structura din cadrul Ministerului Agriculturii a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice. Astfel, instituţia va modifica Ordinul dat iniţial de ANSVSA, arată România TV.

”În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu, care  nu a declarat nimic despre vouchere.

El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.

O nouă inițiativă legislativă pentru modificarea Legii Porcului prevede acordarea vouchere de 1.000 de lei celor care, din cauza pestei porcine, sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor.

ANSVSA va emite noile vouchere

Noile vouchere ar urma să fie emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza resctricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană, potrivit unei inițiative ce va fi depusă în Parlament de Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, potrivit Agrointel.

Oficialul a explicat că inițiativa va veni în sprijinul Legii Porcului, în sensul că persoanele înscrise în Registrul Agricol drept mici crescători de porci, care vor să renunțe la creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de pesta porcină și care se află în apropierea unor ferme comerciale de creștere a porcilor (pe o rază de 10 km) pot primi timp de 5 ani câte un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro.

„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, a declarat Emil Dumitru.

Vânzarea porcilor nu se interzice în totalitate

Aplicarea Legii porcului venea cu o serie de norme care interzic în totalitate vânzarea porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, respectiv comercializarea cărnii provenită de la aceștia, care între timp s-au mai schimbat.  Proprietarii de porci crescuți în gospodărie sunt obligați să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.

Astfel, în mediul rural, oamenii vor putea crește în gospodării porci exclusiv pentru îngrășare și sacrificare pentru consum familial.

Potrivit normelor, mișcarea porcinelor dintr-o exploatație comercială sau non-comercială se va face astfel:

a) în exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuți exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial și se interzice comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia;

b) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform autorizată sanitar veterinar se poate efectua având ca destinaţie:

exploatații noncomerciale;
exploataţiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar;
exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar;
abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național;
c) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform înregistrată sanitarveterinar se poate efectua având ca destinaţie:

exploatații noncomerciale;
exploataţie comercială înregistrată sanitar-veterinar;
abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44, alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național, se arată în documentul ANSVSA.

Noi restricţii pentru transportul porcilor

Transportul porcinelor vii este permis numai cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar-veterinar în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Mijloacele de transport animale vii trebuie să fie curățate și dezinfectate după fiecare descărcare de animale, indiferent că este la un abator sau la o exploatație de animale.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele