NEWS

Se fac angajări la stat. Ministerul Sănătății scoate la concurs peste 1.300 de posturi în medicina de urgență

Se fac angajări la stat. Ministerul Sănătății scoate la concurs peste 1.300 de posturi în medicina de urgență

Ministerul Sănătății scoate la concurs 1.300 de posturi nou înființate pentru medicina de urgență din toată țara. Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) primește un sediu nou, complet echipat cu echipamente de ultimă generație. Mai mult decât atât, Ministerul Sănătății va dubla și numărul de angajați pentru COSU.

Prin înființarea Direcției de Medicină de Urgență și printr-o hotărâre guvernamentală, ministerul Sănătățiii a majorat capacitatea administrativă și operativă a situațiilor de urgență medicale.

Ministerul Sănătății scoate la concurs peste 1.300 de posturi

Comparativ cu anul 2021, personalul Serviciilor de Ambulanță a fost suplimentat cu 1.312 posturi. În plus, prin proiectul de informatizare a secțiilor ATI (SIEC-ATI), ministerul Sănătății are posibilitatea să monitorizeze numărul de paturi aflate la dispoziția pacienților critici.

„Colaborarea cu specialiştii DSU va continua în aceleaşi condiţii, iar în cazul unor situaţii speciale de urgenţă, personalul Ministerului Sănătăţii va asigura suportul de specialitate din punct de vedere medical.

Tehnologia de ultimă generaţie cu care a fost dotat sediul COSU va permite păstrarea tuturor conexiunilor operative cu structurile medicale de urgenţă din toate spitalele din România, indiferent de subordonare, inclusiv cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă”,se arată într-un comunicat al ministerului.

Grav accident rutier în fața Parlamentului României
sursa foto: Arhiva

Investiții de miliarde de lei în serviciile medicale rapide

În interalul 2022-2024 bugetele pentru serviciile medicale de intervenție rapidă Ambulanță, UPU, CPU sau SMURD au cresut considerabil. Față de anul 2022, în 2024 bugetul a crescut cu 1,5 miliarde de lei, până la o valoare totală de 5 miliarde de lei. De asemenea, au crescut și investițiile în infrastructura Ambulanței din România.

Ministerul Sănătății a alocat 14 milioane de lei în 2023, cu două mai multe față de 2022, și cu peste 13,5 milioane mai mult față de cele 0,3 milioane alocate de minister în 2021. Mare parte din fonduri au fost folosite pentru reabilitare și consolidarea Serviciilor Județene de Ambulanță, fonduri de altfel suplimentate cu alte 25 de milioane de euro din PNRR.

Aproximativ 6,5 milioane de euro au venit prin Proiectul Băncii Mondiale pentru înființarea unui sistem național de telemedicină pentru unitățile de primiri urgențe. „Rolul principal al sistemului de telemedicină este de a facilita asigurarea de consultaţii de specialitate la distanţă pentru pacienţii ce se prezintă la unităţile/compartimentele de primire urgenţe, respectiv asigurarea unui diagnostic rapid şi decizii cu privire la tratamentul şi transferul pacienţilor între unităţile sanitare. Sistemul va asigura transmiterea de date (audio şi video) în timp real”, se mai arată în comunicat.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele