Se fură vârfurile brazilor din parcuri. Hoții au fost alergați prin parcuri de mai multe ori, dar nu au fost prinși.
Una dintre scene a fost povestită de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu: „Au ciopârțit brazii albi, plantați de cca. 6 sau 7 ani. Le-au tăiat vârfurile la vreo 8 dintre ei.” a spus acesta.
”Firma de pază a suportat cheltuiala și i-am replantat. Apoi, aseară, în jurul orei 22.30, tot acolo, în parcul T. Vladimirescu un… să-i spunem cetățean a apărut cu un topor să taie și brazii nou plantați. Agentul de pază a alergat după el, nu a reușit sa îl prindă. A anunțat poliția locală și intervenția de la firmă.
Apoi, la circa 45 min după agenții de intervenție (paza a fost dublată cu agenți de intervenție) au mai surprins doi bărbați care încercau să taie.
Imaginile luate de camerele video vor fi predate Poliției MAI pentru cercetări. Am toleranță zero pentru distrugeri și furt, acestea sunt fapte penale.” a mai spus Ciucu.
Retailerii au reduceri masive în această perioadă a anului. Unii comercianți vând brazi naturali în apropierea hipermarketurilor, așa că ai putea să te uiți și la această variantă.
Brazii de doi metri la Kaufland costă 250 de lei, găsești și la 150 de lei, dacă nu îl vrei extrem de bogat. Un suport de brad costă în medie 55 de lei, așa că dacă ai un buget de 205 de lei, îți va fi de ajuns.
La Lidl, brazii naturali pornesc de la 100 de lei. Aceștia au în jur de 2 metri, provin din Polonia și costă 99,99 lei.
Dacă vrei brad natural mai ieftin sau mai scund, poți găsi la magazinele de bricolaj.
Acestea au și opțiunea de a îl cumpăra în ghiveci, astfel încât să îl poți planta în curte sau să nu îl arunci după ce trece sezonul.