NEWS

Se pregătește aderarea României la Schengen! Cătălin Predoiu, ministrul MAI, merge de urgență la Viena

Se pregătește aderarea României la Schengen Cătălin Predoiu ministrul MAI merge de urgență la Viena
sursa foto: gds.ro

Decizie importantă luată de Guvern privind aderarea României la Schengen. Astfel, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a anunțat că va avea în cursul zilei de miercuri o întâlnire, la Viena, cu omologul austriac Gerhard Karner, cel mai mare opozant al admiterii României în Spaţiul Schengen.

Se pregătește aderarea României la Schengen

”Totodată, precizăm că, în cursul zilei de astăzi, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, se va întâlni la Viena cu omologul său austriac, Gerhard Karner”, anunţă MAI miercuri, potrivit news.ro.

Informația a fost transmisă într-un comunicat referitor la întâlnirile lui Predoiu cu conducerile IPJ Alba şi Arad. Decizia ministrului vine după ce în luna iulie, Cătălin Predoiu a participat la Consiliul Informal JAI, dar nu a avut ocazia să-l întâlnească pe omologul său, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner, pentru că acesta a fost absent, fiind reprezentat de un director adjunct din Ministerul de Interne austriac.

Cătălin Predoi, ministrul MAI, merge de urgență la Viena

Cătălin Predoiu spunea luna trecută că se va întâlni cu Gerhard Karner, fără însă a preciza o dată exactă, ci doar că evenimentul se va întâmpla în curând.

”Au fost mai mulţi miniştri absenţi, este adevărat, şi nu cred că acest lucru trebuie speculat, dat fiindcă a fost un consiliu informal, dar vă spun că ministerele noastre sunt în legătură şi în perioada imediat următoare este convenit că vom avea o întâlnire bilaterală. Vă spun că este convenit să avem o întâlnire bilaterală în perioada următoare, fără îndoială”, declara Predoiu, conform Euronews.

Cancelarul Austriei continuă să fie la aderarea României la Schengen

La începutul acestei luni, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a lăudat într-o conferinţă de presă cu un bilanţ pozitiv al luptei sale împotriva imigraţiei clandestine, arătând că au fost mai puţine cereri de azil în ultima perioadă, dar cu toate acestea, el a spus că „nu este un motiv de sărbătoare” şi va continua să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen.

„În prima jumătate a anului, mai mulţi solicitanţi de azil au părăsit Austria decât au fost depuse noi cereri de azil”, a anunţat Gerhard Karner într-o conferinţă de presă susţinută luni.

Aproape 5.900 de expulzări voluntare şi forţate au avut loc în Austria în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă o creştere de 20 de procente în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Acesta este un bilanţ pozitiv, dar nu un motiv de sărbătoare, ci un mandat pentru a continua să lucrăm din greu în această direcţie”, a declarat ministrul de interne, citat de televiziunea publică ORF. El a reamintit că în urmă cu un an sistemul austriac de azil era „masiv împovărat”.

A fost aplicată „frâna de azil” şi de atunci cifrele au evoluat în direcţia dorită, a spus Karner. Din ianuarie până în iunie 2023, Austria a înregistrat aproximativ 23.000 de cereri de azil, mai puţine decât în primele şase luni ale anului 2022, şi, în acelaşi timp, au existat cu aproximativ 20% mai multe expulzări sau transferuri din ţară decât în anul precedent. Acest lucru este important pentru a se asigura că „sistemul de azil rămâne credibil” şi pentru a preveni abuzurile, a subliniat Karner.

În ciuda tendinţei de scădere a numărului de azilanţi, Karner vrea să continue să se opună prin veto aderării României şi Bulgariei la Schengen. Controalele la frontieră fac parte din succes, prin urmare situaţia rămâne neschimbată, a declarat ministrul de interne, potrivit ORF.

Cele mai multe deportări au fost făcute în Slovacia (648), Serbia (557), România (374), India (297) şi Turcia (266).

Karner s-a aflat la Bucureşti în luna aprilie, însă  nu a dat nicio speranţă României pentru o ridicare rapidă a blocajului privind aderarea la Schengen. El a respins cererea guvernului român de stabilire a unui calendar, vizita marcând totuşi un  dezgheţ în relaţiile în relaţiile dintre cele două state.

Predoiu spune că românii și-au pierdut încrederea în Poliția Română

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat la întâlnirile cu conducerile IPJ Alba ăi Arad, că datele privind evoluţia criminalităţii, cele privind lipsa de încredere a cetăţenilor în administraţie şi instituţiile de impunere a legii indică ”profilarea unei tendinţe de ignorare şi nerespectare a legii”.

„Datele pe care le avem la dispoziţie privind evoluţia criminalităţii, cele privind lipsa de încredere a cetăţenilor în administraţie şi instituţiile de impunere a legii, indică profilarea unei tendinţe de ignorare şi nerespectare a legii. Este o cerinţă socială urgentă de revitalizare a acţiunii structurilor poliţieneşti şi vă cer să creşteţi profesionalismul actului de aplicare a legii. Trebuie să privim realitatea în faţă, sunt cetăţeni care ignoră legea, unii sistematic, alţii în structuri de crimă organizate, ceea ce este inacceptabil. Acest fenomen are drept una dintre cauze scăderea – în unele inspectorate şi de către unii poliţişti – exigenţei şi deontologiei profesionale.

Faţă de astfel de situaţii, voi face uz de toate competenţele mele legale pentru a înlătura aceste realităţi instituţionale”, le-a transmis ministrul Afacerilor Interne reprezentanţilor structurilor de ordine din judeţele Arad şi Alba, unde, conform MAI, a condus marţi două şedinţe de lucru ”anterior planificate, dar neanunţate prealabil”.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde...
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități...
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR, S.O.S. România, UDMR şi POT sunt celelalte partide care au intrat în noul Legislativ
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR,...
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză totală în finala prezidenţială
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză...
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu  Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul...
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și ele
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Luna poveștilor romantice. Zodiile care își găsesc perechea în decembrie
Luna poveștilor romantice. Zodiile care își găsesc perechea în decembrie
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Doliu în sportul mondial. A murit o campioană legendară
Doliu în sportul mondial. A murit o campioană legendară
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești bani
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi