Un nou proiect de lege care face o schimbare majoră la pensii a ajuns pe masa Camerei Deputaților. Coaliția de guvernare spune că adoptarea lui este esențială pentru deblocarea fondurilor europene. România riscă să piardă sute de milioane de euro dacă nu respectă angajamentele din PNRR.
Proiectul de lege privind pensiile magistraților a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților. Au fost 259 de voturi pentru, un vot împotrivă și 25 de abțineri. După votul dat de deputați, legea merge la Senat care este cameră decizională.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a modificat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, după ce cu o zi în urmă i-a dat raport de adoptare în forma iniţiatorilor. Proiectul a intrat la dezbatere și vot în plenul Camerei Deputaților.
Comisia a eliminat tabelele prin care se eşalona vârsta de pensionare a magistraţilor, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare.
A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraţilor şi a fost acceptat un amendament al USR în acest sens. Potrivit amendamentului, magistrații vor beneficia de o pensie de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni. În varianta inițială a proiectului, procentul era de 65%.
Camera Deputaților ar putea adopta azi proiectul de lege care prevede o reformă majoră în sistemul de pensii, relatează Euronews. Vizează creșterea graduală a vârstei de pensionare pentru o categorie privilegiată de salariați. Deși nu este menționat clar în titlu, este vorba despre magistrați, o categorie care se poate pensiona în prezent la doar 47 de ani.
Proiectul este depus de liderii coaliției PSD, PNL, UDMR și ai minorităților și face parte din angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit inițiativei, până în anul 2045, nicio persoană vizată nu va mai putea ieși la pensie înainte de 65 de ani. Creșterea vârstei de pensionare se va face etapizat.
Oficialii români au fost avertizați de Comisia Europeană că, în lipsa acestei reforme, România riscă să piardă peste 200 de milioane de euro. Fondurile europene din PNRR sunt condiționate de implementarea unor măsuri clare de echitate în sistemul public de pensii.
Reprezentanții coaliției susțin că proiectul a fost agreat cu oficialii europeni și că adoptarea lui este esențială pentru deblocarea jalonului din PNRR privind pensiile speciale.
„Prin această lege încercăm să aducem mai multă echitate între pensiile speciale și cele bazate exclusiv pe contributivitate”, au declarat inițiatorii proiectului.
Camera Deputaților este prima cameră sesizată, iar Senatul va avea votul final. Rămâne de văzut dacă proiectul va trece și de filtrul Curții Constituționale. Până acum, toate inițiativele de a reforma pensiile speciale au fost declarate neconstituționale.
Opoziția a anunțat deja că ar putea ataca legea la CCR, invocând posibile discriminări sau nerespectarea unor principii constituționale.
Totuși, dacă legea nu trece, România ar putea rata fondurile europene, cu efecte directe asupra economiei și investițiilor publice.