NEWS

Se redeschide circulația pe Podul de la Giurgiu. Când se reiau lucrările

Se redeschide circulația pe Podul de la Giurgiu. Când se reiau lucrările
Podul de la Giurgiu

Prefectura Giurgiu anunţă că se redeschide circulația pe Podul de la Giurgiu începând cu 18 decembrie. Lucrările vor fi reluate în zonă în 8 ianuarie.

Podul de la Giurgiu se redeschide

”Autorităţile bulgare, prin intermediul Centrului Comun de Contact, informează că la data de 18 decembrie 2025 traficul pe Podul ”Prieteniei” Giurgiu – Ruse va fi restabilit în ambele sensuri, inclusiv pe tronsonul reparat al Podului”, anunţă Prefectura Giurgiu.

Instituţia a precizat că lucrările de construcţie pe tronsonul de 320 de metri închis în prezent în direcţia României sunt aproape de finalizare, iar în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, toate tipurile de vehicule vor putea circula fără restricţii.

”Eliminarea restricţiilor de circulaţie va asigura o trecere sigură şi cât mai comodă pentru călători”, a mai transmis Prefectura Giurgiu.

Lucrările de construcţie şi instalare sunt programate să reînceapă, pe data de 8 ianuarie 2026, pe următorii 320 de metri ai Podului, pe banda de circulaţie spre Republica Bulgaria.

Consolidarea structurii podului

La podul de peste Dunăre, pe un tronson de 1,1 kilometri partea bulgară lucrează încă din primăvara 2024 la consolidarea structurii. Se lucrează la înlocuirea plăcii podului, pavajul asfaltic şi toate elementele metalice legate de banda de circulaţie. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro.

Podul Giurgiu-Ruse reprezintă cea mai importantă legătură dintre Bulgaria și România, o structură peste care trec zilnic mii de automobile și 1.000 de TIR-uri, conform statisticilor autorităților române.

În același timp, pe timpul sezonului estival, peste 1 milion de români traversează Podul Prieteniei și Bulgaria pentru a ajunge în Grecia.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele