Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Cristian Pistol, a anunțat că pe 1 iunie se redeschide circulația pe Transalpina. Șoferii care se bucură deja trebuie să știe că există anumite limite de viteză pe diverse sectoare de drum.
Cristian Pistol, directorul CNAIR, a anunțat pe pagina sa de Facebook redeschiderea Transalpina de la 1 iunie 2024.
”În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDPCraiova și SDNTârguJiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06. 2024.”, a anunțat Cristian Pistol.
Sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00.
În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.
De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.
Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță, mai precizează directorul CNAIR.