NEWS

Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote

Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Bancnote euro Foto: pexels.com

Se schimbă banii. Noile bancnote vor avea teme extrem de speciale.

Este vorba despre noile bancnote euro. Graficieni din toată Europa au fost invitaţi să candideze la acest concurs, începând cu data de 15 iulie 2025. Platforma de depunere a candidaturilor este deschisă până la 18 august 2025.

Două mari teme pentru bancnote

Consiliul guvernatorilor BCE a selectat două teme posibile pentru viitoarele bancnote euro, după consultarea experţilor şi a publicului. Aceste teme sunt: „Cultura europeană”, axată pe spaţiile culturale comune şi o serie de personalităţi europene, şi „Râuri şi păsări”, cu accent pe rezilienţa şi diversitatea ecosistemelor naturale europene.

Tema „Cultura europeană” este cea care celebrează spațiile culturale comune care au conturat identitatea europeană de-a lungul secolelor.

Motivele utilizate pentru această temă prezintă diverse activități și spații culturale, precum și personalități europene emblematice care au contribuit la edificarea patrimoniului cultural european”, arată BCE.

Iată ce ar trebui să se găsească pe banconte:

Concurs cu participanți din toată Uniunea Europeană

Concursul de grafică este deschis pentru toți graficienii care au reşedinţa în Uniunea Europeană. Concursul vizează identificarea celor mai bune propuneri grafice pentru viitoarele bancnote euro. Acesta se va organiza în două etape: etapa de depunere a candidaturilor şi etapa de prezentare a propunerilor grafice.

În etapa de depunere a candidaturilor, graficienii trebuie să se încadreze la cerinţele specifice enumerate în anunţul de concurs. Candidaţii vor fi evaluaţi pe baza calificărilor şi a realizărilor lor. Ulterior, graficienii selectaţi vor participa la cea de-a doua etapă. Aici vor fi nevoiți să îşi prezinte propunerile grafice. Un grup de experţi independenţi, mai exact juriul concursului de grafică, va evalua propunerile şi va selecta până la cinci propuneri pentru fiecare temă.

Euro este mai mult decât o monedă: simbolizează unitatea şi diversitatea europeană. Prin acest concurs, invităm graficienii din întreaga Europă să dea contur viitorului bancnotelor noastre pentru a reflecta identitatea noastră culturală comună şi patrimoniul nostru natural”, a declarat preşedinta BCE, Christine Lagarde.

După încheierea concursului, publicul va fi invitat să ofere feedback cu privire la elementele grafice selectate. Consiliul guvernatorilor ar trebui să decidă în privinţa concepţiei grafice finale până la sfârşitul anului 2026. Noile bancnote vor fi gata să intre în circulaţie după câţiva ani de la adoptarea acestei decizii şi în urma desfăşurării procesului de producţie.

Tema bancnotelor euro actuale este „Epoci şi stiluri”, iar motivele principale de pe fiecare bancnotă sunt ferestre, porţi şi poduri bazate pe stiluri arhitecturale din diferite perioade ale istoriei europene.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele