Candidatul PNL pentru Primăria Capitale, Sebastian Burduja lansează un avertisment pentru Nicușor Dan. Liberalii nu-l vor mai susține în Consiliul General pe actualul primar dacă nu acceptă o dezbatere electorală.
Luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei, Sebastian Burduja a anunțat că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o dezbatere electorală, informează Agerpres.
„Toţi candidaţii ar trebui să participe la dezbateri deschise şi transparente. În atare condiţii, îi urăm succes domnului Nicuşor Dan să formeze majoritatea, probabil cu PSD sau alte forţe politice, dacă – Doamne fereşte – dânsul va câştiga un nou mandat.
Consider că există întrebări pertinente de la bucureşteni, de la colegii mei, de la toţi oamenii care sunt interesaţi de viitorul oraşului cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele din bugetul Primăriei Generale”, a afirmat Sebastian Burduja.
Candidatul PNL la Primăria Capitalei s-a referit în mod special la modul în care a fost atribuită mentenanţa la Arena Naţională, modul în care au fost gestionate resursele umane în Primărie.
„În condiţiile în care refuzaţi constant participarea la orice dezbatere pentru alegerile pentru Primăria Generală, vă informăm că în eventualitatea obţinerii unui nou mandat consilierii generali aleşi ai PNL nu vă vor acorda susţinere în Consiliul General.
Nu putem avea o relaţie de colaborare cu cineva care refuză dialogul exact în momentul în care acesta contează pentru bucureşteni şi pentru democraţie”, se spune în mesajul transmis lui Nicușor Dan de către liberalii din București.
De asemenea, Sebastian Burduja îi mai transmite actualului edil că liberalii se consideră jigniți de atitudinea sa și nu vor mai colabora cu el după 9 iunie în lipsa unei dezbateri oneste în fața alegătorilor.
„Considerăm că atitudinea dumneavoastră este profund jignitoare la adresa PNL, a votanţilor liberali şi a tuturor bucureştenilor, drept pentru care nu puteţi pretinde vreo formă de colaborare cu PNL după data de 9 iunie, atât timp cât refuzaţi o dezbatere de bun simţ, ca un gest de respect faţă de alegători, exact aşa cum susţineaţi dumneavoastră în 2012, când candidaţi la această funcţie”, este mesajul transmis edilului general de către PNL.