NEWS

Secretele primei zile la Palatul Cotroceni a președintelui Nicușor Dan. Înțelegerea făcută cu SPP

Secretele primei zile la Palatul Cotroceni a președintelui Nicușor Dan. Înțelegerea făcută cu SPP
Sursă foto: Facebook/Cristian Soimaru

Luni, toată țara a fost cu ochii pe ceremoniile de învestitură din plenul Parlamentului și de la Palatul Cotroceni. O zi încărcată de emoții pentru Nicușor Dan, cel care a ieșit din tipare încă din zorii primei zile ca președinte.

Secretele primei zile la Palatul Cotroceni

De la primele ore ale dimineții, Nicușor Dan a ieșit pe poarta casei sale cu un rucsac negru în mână și cu un rucsac turcoaz în spate. Chiar dacă urma să fie o zi grea și lungă, și-a dus fetița la școală. Soția sa a rămas acasă cu băiețelul care nu se simțea bine.

„Tot timpul sunt emoții. Azi învestim, ținem un discurs pentru România, și mai departe multă muncă pe buget”, le-a declarat el reporterilor Antena3.

De altfel, fetița sa a participat alături de tatăl ei la toate ceremoniile de la Palatul Parlamentului unde i-a urmărit discursul de la o lojă, iar, la Palatul Cotroceni a fost alături de acesta la recepție.

Înțelegerea făcută cu SPP

Noul președinte al României, Nicușor Dan, pare că le dă de furcă celor de la SPP nu doar prin programul său neobișnuit, ci și din cauza locuinței sale. Acesta spune  că a convenit, totuși, cu SPP că rămâne în actuala locuință până pe 15 iunie, cand fetița sa termină şcoala şi apoi va lua o decizie.

„Cu SPP-ul am avut un armistiţiu, până pe 15 iunie, când se termină şcoala şi după aceea mai vedem”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, la Parlament, întrebat dacă se va muta din vila în care stă cu chirie.

Noul șef de stat a adăugat că fetița l-a rugat să rămână în în cartier.

„O să vedem, acum să terminăm urgenţele acestea cu deficitul, cu guvernul”, a mai spus Nicușor Dan.

Deocamdată el locuiește într-o casă veche din sectorul 5, construită acum mai bine de 100 de ani, și plătește o chirie de aproximativ 600 de euro pe lună.

Unde s-ar putea muta familia președintelui

În calitate de președinte al României, Nicușor Dan are acces la vilele de protocol din cartierul Primăverii, administrate de statul român prin RAPPS. De exemplu, poate locui la Vila Lac 3 din Primăverii, la vila de protocol de la Snagov și la vila de protocol de la Neptun, toate folosite încă din vremea lui Nicolae Ceaușescu.

Fostul dictator a stat la Snagov și la Neptun în vacanțe, iar în timpul mandatului a locuit la vila din Bulevardul Primăverii 50, care acum este muzeu. De altfel, toți cei patru președinți ai României de după Revoluția din 1989, adică Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis au locuit pe durata mandatului în cartierul Primăverii, scrie Libertatea.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele