Ședință de urgență la CCR. Judecătorii constituționali să reunesc vineri, pentru consultări, în urma unui număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale. Și asta după ce, joi, Curtea a anunțat că primele patru cereri de anulare a alegerilor vor fi analizate după turul 2.
În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calenda-ristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedinte-lui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor ne-cesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Mo-nitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea Constituțională a anulat vineri alegerile prezidențiale. Anularea alegerilor vizează întreg procesul electoral, transmite CCR. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.
UPDATE: Judecătorii CCR anulează alegerile prezidențiale (Surse)
Curtea Constituțională a anulat vineri turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Nu e clar dacă turul 1 se va relua cu aceeași listă de candidați, arată G4media, Digi24 și Stiripesurse.
Judecătorii CCR s-au reunit vineri dimineață în ședință, iar la ora 14.35 au luat o pauză, urmând să revină în ședință la ora 15.00. CCR a primit joi și vineri mai multe cereri de anulare a alegerilor.
Întrebată despre o eventuală anulare a turului 1, Elena Lasconi a declarat vineri la Radio România Actualități că “dacă s-ar întâmpla să se anuleze primul scrutin ar fi o stare de tensiune îngrozitoare în societate. Haideți să lăsăm să aleagă românii”.
Foarte multe cereri din partea societății civile și nu numai au ajuns pe masa Curții și, în fața acestui număr mare de solicitări, judecătorii CCR au decis să facă o analiză preliminară a tuturor acestor cereri, a tuturor documentelor desecretizate de CSAT, contrar declarațiilor făcute ieri de Curtea Constituțională că aceste elemente nu pot fi analizate decât după al doilea tur de scrutin, transmite Digi24.
Astfel, CCR va analiza dacă sunt suficiente argumente în momentul de față pentru a nu mai lăsa turul doi să se desfășoare, pentru a anula alegerile. Dacă în urma reuniunii informale, judecătorii vor decide să intre într-o ședință de judecată, atunci va fi un semnal pentru noi toți că este posibil ca astăzi să se ajungă la anularea alegerilor.
Trebui spus că ședința informală are loc în contextul în care Curtea Constituţională a anunţat, joi seară, că cererile referitoare la alegerile prezidenţiale vor fi analizate după turul 2.
„Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor. În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, potrivit CCR.
Curtea a primit ieri sesizări în care se solicită anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş. Cererile vin după ce informațiile desecretizate din ședința CSAT au arătat că Georgescu s-a folosit de conturi care l-au sprijinit, că au fost plătiți diverși influenceri, spre exemplu, pe rețelele sociale să îi promoveze, deși candidatul a susținut că nu a cheltuit bani în campania electorală. Și Parchetul General s-a autosesizat după desecretizarea documentelor din ședința CSAT și a cerut o anchetă.
„În urma desecretizării şi analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfăşurarea procesului electoral pentru funcţia de preşedinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi săvârşirea altor infracţiuni conexe. Cercetările vizează indiciile privind săvârşirea unor infracţiuni electorale care ar fi influenţat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat”, a explicat Parchetul într-un comunicat de presă.
La rândul său, DIICOT a anunţat că analizează posibilitatea deschiderii unui dosar penal la solicitarea procurorului general.