Conducerea PSD se reuneşte, luni, în şedinţă, pentru poziţionarea în privinţa proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny, despre care cei de la PSD spun că ”nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD”.
Social-democraţii anunţă că vor veni cu un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanţă de urgenţă şi atrag atenţia că vocea aleşilor locali ai PSD, care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România, trebuie ascultată.
Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, de la ora 11.00, în sistem hibrid, cu participare fizică şi on-line, la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff nr. 10.
Social-democraţii vor discuta în primul rând apariţia în transparenţă a Ordonanţei de urgenţă care prevede suspendarea finanţărilor pe programul Anghel Saligny şi PNRR, pentru proiectele care au un grad de realizare mic sau încă nu au fost demarate.
PSD consideră că actuala formă a proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează suspendarea unor finanţări din PNRR trebuie revizuită, deoarece este necesară o examinare obiectivă a proiectelor care sunt într-un stadiu avansat de execuţie.
”Propunerea de ordonanţă de urgenţă introdusă în primă lectură pe ordinea de zi a şedinţei de guvern nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD”, a transmis PSD, într-un comunicat de presă, după ce proiectul a fost făcut public. Social-democraţii afirmă că au exprimat foarte clar şi foarte ferm decizia de a nu mai susţine nicio decizie majoră a Guvernului care este promovată fără a exista un consens politic între partidele din arcul guvernamental. Respectarea mecanismului decizional convenit în Acordul Politic este necesară pentru buna funcţionare a Guvernului.
”Ca atare, conducerea PSD va stabili în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni, 18 august, un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanţă de urgenţă. Vocea aleşilor locali ai PSD care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România trebuie ascultată”, a mai transmis PSD.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a supus săptămâna aceasta dezbaterii publice o Ordonanţă de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi din fonduri publice naţionale.
Documentul este necesar, potrivit iniţiatorilor, pentru ”atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent şi de o gravitate excepţională”, generat de supracontractarea proiectelor de infrastructură şi se referă la proiectele finanţate prin PNRR, Anghel Saligny.
Ordonanţa prevede reglementarea pentru anul 2025 a modalităţii de încheiere a unor noi angajamente legale pentru proiecte de investiţii nou finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală etapa I şi etapa a II-a, Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny” şi Programul naţional de construcţii de interes public sau social, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi atribuirea de noi contracte de prestări de servicii, de execuţie de lucrări, aferente proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, de către Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” – S.A.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pislaru, anunţă, joi, că OUG pusă în transparenţă decizională şi care a fost prezentată în primă lectură în şedina de Guvern explică ce se întâmplă cu proiectele care sunt scoase din PNRR. ”Pe un PNRR care avea o valoare totală de 28,5 miliarde de euro s-au pus contracte de finanţare de 47,4 miliarde de euro”, a transmis ministrul, explicând că atenţia se va concentra pe proiectele care au şanse de a fi finalizate.
”Al doilea act normativ care a fost astăzi în primă lectură, evident, este Ordonanţa de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR şi anume ce se întâmplă cu proiectele care, ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut Comisia Europeană, nu mai vor fi finanţate în PNRR”, a anunţat, joi, ministrul Dragoş Pislaru, după şedinţa de Guvern.
Potrivit acestuia, trebuie sinceritate şi să fie analizate cifrele.
”Pe un PNRR care avea o valoare totală de 28,5 miliarde de euro s-au pus contracte de finanţare de 47,4 miliarde de euro. Cumva prin acest mecanism de fracţionare şi supracontractare, România a încercat să acopere foarte, foarte multe proiecte benefice pentru dezvoltarea ţării, dar cumva peste capacitatea, posibilităţile de finanţarea pe care România le-a avut”, a mai declarat ministrul.
Proiectele pentru care nu există un ordin de începe a lucrărilor pică.
Potrivit acestuia, ”Ordonanţa de Urgenţă spune foarte clar, pentru proiectele pentru care încă nici nu am ordin de începere a lucrărilor, care pică din PNRR, la aceste proiecte trebuie să renunţăm”.
”Presupune că trebuia cumva să ne concentrăm resursele pe proiectele pe care le avem în momentul de faţă pe PNRR şi cele care sunt mai avansate”, a declarat ministrul.
Acesta a explicat că, proiectele care sunt între 0 şi 30% ca progres fizic ar urma să fie suspendate.
”Asta înseamnă că nu se renunţă la ele, dar se suspendă pentru că acum ne concentrăm pe cele care sunt la un stadiu mai avansat de implementare şi pe care trebuie să vedem cum alocăm banii puţini pe care le avem în 2025 şi 2026„, a explicat ministrul.
Dragos Pîslaru a explicat că, proiectele care sunt peste 30%, deci deja cu şantiere, cu lucrări avansate, ”le vom finaliza şi ele devin prioritare pentru găsirea surselor alternative de finanţare”.
”Ceea ce este foarte important de menţionat este că punem ordine, astfel încât să putem să ne concentrăm pe ceea ce este fezabil să facem într-un an de zile, astfel în cât să putem în aceste constrângeri bugetare pe care le avem să finalizăm proiecte. Nu este nimic altceva decât un lucru care să ne permite în sfârşit să vedem rezultate concrete ale acestor investiţii, urmând ca celelalte studii de fezabilitate sau proiecte tehnice, pentru cele care n-au început lucrări sau proiecte care sunt într-un stadiu incipient, să poată să fie poate ulterior continuate pe alte surse de finanţare”, a mai declarat ministrul.