NEWS

Șeful Armatei cere pregătirea românilor în caz de război. Se vrea introducerea serviciului militar

Șeful Armatei cere pregătirea românilor în caz de război. Se vrea introducerea serviciului militar
Sursă foto: EuropaLiberă

Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cere lege pentru pregătirea românilor în caz de război. De asemenea, șeful Armatei consideră că e nevoie de o reglementare care să permită introducerea serviciului militar voluntar.

Șeful Armatei cere pregătirea românilor în caz de război

Într-un interviu pentru EuropaLiberă, generalul Gheorghiță Vlad avertizează că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente.

”Populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți.

Vedeți că este o discuție destul de intensă în toate țările NATO, pentru că avem o rezervă operațională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populației. Tinerii noștri nu sunt educați de pe băncile școlii în spiritul patriotic, cum am fost învățați cei de vârsta noastră. Dar n-o spun cu reproș. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru, repet, a avea o populație pregătită și o societate rezilientă.”, a explicat noul șef al Statului Major al Apărării.

Se vrea introducerea serviciului militar

Generalul a vorbit despre introducerea serviciului militar în termen, voluntar.

”Vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului.

Nu ca militar în termen, vin ca militari profesioniști și aleg o carieră de lungă durată. Noi ne referim la o pregătire de bază pentru orice tânăr.

Să ne adresăm celor care doresc să învețe să tragă cu arma, să orienteze într-un mediu dificil, să supraviețuiască într-un mediu dificil, să știe să se protejeze împotriva armelor chimice, să-și facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învățate și achiesate de doritori,”, a declarat generalul Gheorghiță Vlad.

Noul șef al Statului Major al Apărării consideră că armata are resursele logistice să pregătească câteva mii de bărbați și femei.

Proiectul este depus în cele două Camere, la Comisiile de Apărare. La Parlament, și la Camera Deputaților, și la Senat. Șeful Armatei ar vrea ca legea să fie aprobată anul acesta și se declară îngrijorat.

”E important să se întâmple anul acesta pentru că toate țările NATO și toată Europa sunt în postura de a cumpăra timp.

Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim.”, a concluzionat generalul Gheorghiță Vlad.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele