România nu este într-o situație prea bună, anunță fostul președinte al României și primar general, Traian Băsescu. Politicianul a votat la alegerile din București, iar după a ținut să transmită un mesaj pentru cei care-i urmăresc activitatea.
„Am venit la vot îngrijorat. România nu e într-o situație grozavă. Nu alegerile acestea vor rezolva lucrurile. Indiferent de rezultat datoria excesivă rămâne. Măsurile care trebuie luate sunt dure, nepopulare. Mai avem și o propagandă extraordinară: nu tragem la răspundere pe cei care au făcut datoria, ci pe cei care vor să rezolve. Nu ne interesează de anularea alegerilor, ci de președinte
Suntem într-o dezbatere extrem de toxică. Statele Unite mai au un pic și declară cel mai bun aliat Rusia. România nu are o politică externă.
Oamenii politici au ajuns la un stadiu în care politicienii nu mai bun interesele de stat în față, ci de partid”, a spus Băsescu.
Amintim că în București sunt așteptați la urne aproape 1,8 milioane de alegători, iar la nivel național au fost organizate 1.771 de secții de votare pentru acest scrutin, potrivit datelor prezentate public înainte de ziua votului. În județul Constanța, spre exemplu, sunt înscriși 2.603 alegători la Dobromir și 10.548 la Lumina.
Alegătorii vor avea pe buletin câte opt candidați distribuiți pe două file, plus încă unul pe a treia filă.