Când obosiți după eforturi mici iar respirația vă devine grea sau vă confruntați, de ceva vreme, cu o tuse persistentă, asociată, deseori, și de expectorații, aveți frecvente dureri de cap, categoric, se impune o vizită la pneumolog.
Un om pierde, pe an, aproximativ 25 ml din capacitatea respiratorie, însă un plămân afectat pierde de două ori mai mult, iar când ajunge în jurul vârstei de 45 de ani, un astfel de teren favorizează apariția problemelor mai mari.
Practic, după vârsta de 45-50 de ani, fiecare dintre noi ar trebui să ne facem, anual, o spirometrie, pentru a ne testa capacitatea pulmonară.
Și, nu în ultimul rând, să nu uităm că fumatul este cel mai mare dușman al sănătății plămânului, abia apoi urmând poluarea.
Odată cu venirea toamnei, și, implicit, cu răcirea vremii, astmul se exacerbează iar bolile respiratorii obstructive și bronhopneumopatiile cronice se înmulțesc sau, cele deja existente, devin mai agresive.
Pneumoniile sunt afecțiuni ce pot apare în orice sezon, dar toamna și iarna se înmulțesc considerabil. În special când se înstalează sezonul gripei, crește și numărul de pneumonii.
În astfel de situații, un examen pneumologic ne poate salva viața, pentru că evidențiază afecțiunea și permite instituirea unui trataent corect. Un antibiotic potrivit previne apariția complicațiilor și reduce, inclusiv, riscul de deces.
Pneumoniile afectează în special persoanele care suferă de boli cronice, precum diabet, cancer etc, pentru că acestea au imunitatea mai scăzută.
Dificultatea la respirație contituie primul semn al apariției leziunilor pulmonare. Cu tratament, acestea nu se vindecă, dar evoluția lor este frânată sau chiar stopată. În general, o persoană cu leziuni pulmonare, nu doar că nu poate face efort, dar acest lucru îi este chiar contraindicat, pentru a nu se altera și mai mult funcția respiratorie.
Netratate, afecţiunile pulmonare afectează inima și favorizează apariția insuficienţei cardiace. De asemenea, oxigenarea deficintă a organismului duce la umflarea picioarelor. Și ficatul și rinichii au de suferit, în cazul prezenței afecțiunilor pulmonare, pentru că nu mai pot elimina toxinele din organism.
De asemenea, majoritatea persoanelor cu afecțiuni pulmonare se plâng de insomnii, iar o parte dintre acestea chiar au buzele vinete, pentru că sângele lor este sărac în oxigen. În astfel de cazuri, medicul pneumolog este cal care poate stabili dacă suferiți de astm, pneumonie sau bronhopneumonie obstructuvă cronică.