NEWS

Senatul a adoptat proiectul de lege privind pensiile militare de stat. Care e următorul pas

Senatul a adoptat proiectul de lege privind pensiile militare de stat. Care e următorul pas
Sursă foto: RomaniaTV

Senatul a adoptat proiectul de lege privind pensiile militare de stat cu 90 de voturi pentru şi 8 abţineri.

În cadrul dezbaterilor, senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de apărare, a declarat că după adoptarea legii în Parlament, Guvernul trebuie să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege.

Senatul este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.

Senatul a adoptat proiectul de lege privind pensiile militare de stat. Ce prevede proiectul

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat a fost adoptată de plenul Senatului, luni, după ce comisia de apărare a elaborat un raport de admitere, cu amendamente.

Proiectul prevede că pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de Apărare din Senat, a declarat în cadrul dezbaterii că în comisia de Apărare au dovedit că le pasă de rezervişti, precizând că este important, mai ales în acest context de securitate, ca aceste inechităţi să fie eliminate.

„Mai avem un singur pas de făcut, şi anume Guvernul să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege, pentru că nu mi-aş dori să avem aceeaşi situaţie ca la Planul naţional de luptă împotriva cancerului, ca acest text de lege să fie uitat într-un sertar„ a mai spus Pauliuc.

Cele mai mici pensii din NATO

Senatorul PSD Felix Stroe a declarat în plen că parlamentarii grupului PSD au votat în comisia de apărare în unanimitate proiectul de lege.

„Astăzi intrăm în normalitate, nu facem nicio favoare nimănui, de fapt reparăm parţial lucruri anormale pentru că în acest domeniu al pensiilor militare mai sunt multe lucruri de făcut„ a spus Stroe.

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat că o armată se pregăteşte pentru a preveni un război.

„Întotdeauna un stat nu atacă un stat care are armată puternică. Rolul Armatei este de a apăra. Facem parte din NATO şi avem cele mai mici salarii şi pensii dintre ţările care fac parte din NATO. Cei 31 de militari care au murit în teatrele de operaţiuni (..) au murit cu mai puţină demnitate decât cei din SUA, din Anglia? Atunci de ce spunem că nu merită aceste pensii?„ a completat Guran.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde i-a fost frică. 5 țări care nu i-au plăcut
O femeie care a vizitat 170 de țări spune care este destinația „supraevaluată” și unde...
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități uriașe și împăcări pentru ele
Cele trei zodii care au noroc la bani de pe 6 decembrie. Schimbări benefice, oportunități...
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR, S.O.S. România, UDMR şi POT sunt celelalte partide care au intrat în noul Legislativ
Rezultate finale alegeri parlamentare 2024: PSD a câştigat alegerile, urmat de AUR şi PNL. USR,...
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză totală în finala prezidenţială
Sondaj CURS, cu cinci zile înainte de turul 2. Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Surpriză...
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu  Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul mare portar al Stelei
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Helmut Duckadam în viaţă. Cum arăta fostul...
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și ele
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților rămași vor fi tăiate și...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Care ar fi fost cauza morții lui Helmut Duckadam. Noi detalii despre decesul marelui sportiv
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Este interzis! Anunțul făcut de ambasadorul României în SUA
Vin pensiile pentru decembrie. Cine va primi banii în zilele viitoare
Vin pensiile pentru decembrie. Cine va primi banii în zilele viitoare
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Decizie controversată. Preşedintele Joe Biden l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Marele secret al murăturilor. Cum se păstrează borcanul după ce a fost desfăcut
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești bani
Alocații de aproape 800 de lei pe lună din 2025. Copiii care vor primi acești...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi