Recalcularea pensiilor a dat curs unui lung șir de discuții în spațiul public. Nu puțini sunt cei care au primit o pensie mai mică, însă majoritatea vârstnicilor au primit bani în plus de la 1 octombrie.
Majorarea însă a fost pentru unii precum o sabie cu două tăișuri în sensul că au depășit plafonul de 2.000 de lei, plafon peste care nu se mai acordă voucherele sociale Sprijin pentru România.
Pentru a corecta această situație Guvernul a majorat pragul respectiv la puțin peste 2.100 de lei. De asemenea, cabinetul Ciolacu a modificat legea astfel încât cei care primesc o pensie mai mică de 3.000 de lei să fie scutiți de la plata impozitului de 10%.
Măsura intră în vigoare chiar din prima zi a lunii octombrie. Astfel, pensionarii care se încadrează în categoria amintită vor primi începând cu luna a 10-a a anului în curs o pensie mai mare. „Venitul impozabil lunar din pensie se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei.
Aceste prevederi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2024 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024″, se arată în proiectul adoptat de Parlament.
Cu alte cuvine, un vârstnic care în luna septembrie a încasat o pensie de 2.900 de lei în luna septembrie nu va mai plăti acel impozit de 10% pentru suma care a depășit pragul neimpozabil de 2.000 de lei. Astfel, din luna octombrie, seniorul respectiv va primi o pensie mai mare cu 90 de lei. Altfel spus va rămâne cu toți banii.
Pe de altă parte, vârstnicii care încasează pensii brute de 5.000 de lei, vor plăti tot de la 1 octombrie un impozit de 200 de lei. Adică 10% din 2.000 de lei, sumă care depășește plafonul neimpozabil de 3.000 de lei.
„În această seară am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată”, a spus ministrul Muncii, la Realitatea TV.
Anterior procesului de recalculare, pensia medie în România a fost de 2.500 de lei. Aproximativ 80% din populația totală de pensionari au încasat înainte marea recalculare o pensie mai mică de 3.000 de lei pe lună.