Este oficial. O anumită categorie de pensionari va primi de la 1 septembrie o pensie majorată cu 224 de lei, potrivit unui anunț venit de la ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Casa de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că cel puțin 50% di deciziile de recalculare au fost livrate. Datele oficiale indică faptul că aproximativ 3.8 milioane de români vor primi o pensie mai mare, în timp ce alți 800.000 de seniori vor rămâne cu aceleași venituri.
Dar până atunci, ministerul Muncii a anunțat că o nouă categorie de pensionari va primi mai mult la pensie începând cu 1 septembrie 2024, cu mențiunea că majorarea respectivă nu are legătură cu recalcularea.
„Crește valoarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate. Indemnizația de însoțitor primită de pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate va crește de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate”, au transmis autoritățile.

În prezent, însoțitorul unei persoane cu handicap grad I primește o indemnizație egală cu 80% din punctul de pensie. Însă, legea 360/2023 referitor la sistemul public de pensii, schimbă formul de calcul, în sensul că se va lua în considerare 50% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Prin urmare, indemnizația de însoțitor ar urma să crească începând de luna viitoare cu 224 de lei. De asemenea, trebuie adăugat că Hotărârea de Guvern nr 598/2025 stipulează că, de la 1 iulie 2024, valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată este de 3.700 de lei, potrivit publicației Gândul.