Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 11 august, timp de şase ore, în trei localităţi din judeţul Sibiu, pentru a permite realizarea unor lucrări la sistemul naţional de transport administrat de Transgaz SA, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES de Delgaz Grid.
Potrivit sursei citate, localităţile care vor rămâne fără gaze naturale în intervalul orar 9:00 – 16:00 sunt Sălişte, Sibiel şi Vale.
Totodată, compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, se menţionează în comunicat.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de aproape 82.000 km în şase judeţe din Moldova. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.