Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe agenda CCR
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului, pe masa CCR
Legea, care are ca obiect de reglementare intervenţii asupra Legii 272/2004, vizează modificarea articolului 84 alineatele (4) şi (5), prin care participarea copilului la consilierea psihologică devine obligatorie prin efectul legii, fără a mai fi condiţionată de acordul parental, introducerea unei noi soluţii legislative la articolul 84 alineatul (6), prin care se incriminează ca infracţiune nerespectarea de către părinţi sau reprezentantul legal a obligaţiilor prevăzute la alineatul (3) sau alineatul (4) şi se asimilează nerespectarea alineatului (4) cu infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, anunță Agerpres.
De asemenea, actul normativ modifică integral articolul 86, prin extinderea criteriilor de dispunere a plasamentului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat şi instituirea obligaţiei direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului de a înfiinţa cel puţin un serviciu de tip rezidenţial pentru copiii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal.
Preşedintele arată în sesizare că agentul constatator al contravenţiei nu are competenţa de a aprecia dacă fapta constituie infracţiune – aceasta aparţine organelor de urmărire penală. În absenţa unei norme clare şi previzibile, organul de urmărire penală şi agentul constatator pot acţiona în paralel faţă de aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, niciun mecanism legal din legea criticată neprevenind această suprapunere.
Şeful statului menţionează şi faptul că CEDO a statuat în jurisprudenţa sa constantă că principiul „ne bis in idem” operează ori de câte ori o persoană este sancţionată de două ori pentru aceeaşi faptă, indiferent de calificarea formală (penală sau contravenţională) a sancţiunilor aplicate.
Ce a mai transmis Nicușor Dan
Nicuşor Dan arată că articolul 84 alineatul (3) din Legea 272/2004, rămas nemodificat, instituie obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică exclusiv în sarcina părinţilor copilului, norma nefăcând nicio referire la reprezentantul legal, altul decât părintele.
Or, prin articolul I punctul 2 din legea criticată, se introduce un nou alineat la articolul 84, alineatul (6), care, în teza I, incriminează penal nerespectarea alineatul (3) de către „părinţi sau reprezentantul legal”, extinzând sfera subiectului activ la o categorie de persoane faţă de care norma de bază nu instituie nicio obligaţie corespunzătoare.
Articolul 84 alineatul (4), în noua redactare, adaugă preşedintele, prevede obligaţia copilului de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private, dacă instanţa nu dispune altfel, iar alineatul (5) prevede că această măsură poate fi dispusă de instanţă. Norma vizează, prin definiţie, copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi nu răspunde penal – ipoteză reglementată de Capitolul V al Legii 272/2004.
Or, un minor care nu răspunde penal nu poate constitui subiect activ al niciunei infracţiuni. Minoritatea reprezintă o cauză de neimputabilitate în temeiul articolului 27 din Codul penal, potrivit căruia: „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal”.
Nicușor Dan: legiuitorul a ales să definească interesul superior al copilului ca incluzând, în mod explicit şi necesar, dreptul copilului la viaţa de familie
Totodată, se precizează în sesizare, potrivit articolului 2 alineatul (2) din Legea 272/2004, în forma în vigoare: „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie”.
Această dispoziţie are o valoare normativă de prim rang în economia legii: legiuitorul a ales să definească interesul superior al copilului ca incluzând, în mod explicit şi necesar, dreptul copilului la viaţa de familie. Viaţa de familie nu este, în sensul Legii 272/2004, un element exterior sau adiacent interesului superior al copilului – ea este parte constitutivă a acestuia. Consecinţa normativă directă este că orice măsură care exclude familia din viaţa copilului sau din procesul decizional care îl priveşte aduce atingere, prin definiţie, interesului superior al copilului, în absenţa unor circumstanţe excepţionale temeinic justificate.
Eliminarea acordului parental din art. 84 alin. (4) prin legea criticată creează, prin urmare, o contradicţie internă ireconciliabilă în cuprinsul aceleiaşi legi: norma specială nouă goleşte de conţinut normele de principiu de la articolul 2 alineatele (2), (3), (4) şi (5), fără a le abroga şi fără a justifica această derogare printr-o dispoziţie expresă, se menţionează în sesizare.
Ce crede Nicușor despre impunerea prin lege a participării copilului la consiliere psihologică
De asemenea, eliminarea acordului parental din articolul 84 alineatul (4) şi impunerea prin lege a participării copilului la consiliere psihologică, arată Nicuşor Dan, transformă o măsură de protecţie într-o obligaţie de constrângere impusă fără implicarea familiei. Aceasta contravine în mod direct scopului declarat al capitolului în care se inserează norma: dacă scopul este protecţia copilului, aceasta se realizează prin familie sau împreună cu familia. În acest caz, excluderea acordului parental din mecanismul decizional nu poate fi calificată ca o măsură de protecţie, ci ca una de intervenţie unilaterală şi coercitivă a statului în viaţa de familie.
Norma actuală a articolului 86 alineatul (1) din Legea 272/2004, în forma în vigoare anterior legii criticate, condiţionează dispunerea plasamentului de împrejurarea că fapta săvârşită de copilul care nu răspunde penal „prezintă un grad ridicat de pericol social”.
Această cerinţă a gradului ridicat de pericol social constituie, în dreptul român, un prag calitativ clar: sunt vizate faptele de o gravitate deosebită, de tipul omorului, tâlhăriei, violului sau altor infracţiuni grave, pentru care impactul social şi riscul de recidivă justifică o intervenţie mai susţinută a statului în privinţa copilului, punctează şeful statului.
