Federația Română de Fotbal promite să facă show înainte de meciul România – Moldova de pe Arena Națională, din 9 octombrie 2025. Trei cântăreți de renume și o trupă îndrăgită vor susține un concert de zile mari la partida amicală.
Patru momente artistice au fost pregătite de FRF înainte de meciul cu Moldova, care va avea loc pe 9 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.
Înainte de meci, pe scenă vor urca Guess Who și trupa Zdob și Zdub, trupă celebră din Republica Moldova. Mai apoi, imnurile celor două țări vor fi intonate de Lidia Buble, respectiv Irina Rimes, artistă născută în Republica Moldova.
„Porțile se vor deschide la ora 18:00, iar înainte de startul partidei, fanii vor putea intra în atmosfera meciului prin activitățile din Arena Fanilor, spațiul interactiv unde FRF și partenerii săi pregătesc surprize și momente speciale pentru suporteri.
Seara va continua cu un concert extraordinar, de la ora 19:00, organizat în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal, susținut de Guess Who și Zdob și Zdub, care vor transforma zona din fața stadionului într-un loc al bucuriei și al energiei pozitive.
De asemenea, imnurile de stat ale României, “Deșteaptă-te române”, și al Moldovei, “Limba noastră”, vor fi cântate de Lidia Buble, respectiv Irina Rimes, cântărețe emblematice din România și Moldova”, au scris de la FRF, pe site-ul oficial.
Meciul dintre România și Moldova va fi unul amical.