Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, trage un semnal de alarmă cu privire la o practică ilegală folosită de pensionari. După o verificare succintă angajații de la dosar au identificat mii de dosare pensii falsificate. Cazul a intrat și în atenția procurorilor.
Potrivit datelor furnizate de Simona Bucura Oprescu au fost identificate nereguli la 1.400 de dosare din 1.713 verificate.
Din numărul total al dosarelor cu nereguli, la aproximativ 200 dinte ele există suspiciune că ar conține documente false. „Pe un esantion de 10%, au fost verificate un număr de 1.713 dosare, au fost găsite nereguli la un număr de circa 1.400 de dosare. Aproximativ 1.200 erau cu nereguli legate de procedurile comisiei iar la aproape 200 există suspiciuni cu privire la documente false”, a transmis Simona Bucura Oprescu, pentru Realitatea Plus.
Cazul a fost preluat de procurori, în acest sens s-a deschis și o anchetă. „Au fost sesizate organele competente. Acolo există în acest moment anchete in desfășurare”, a mai transmis ministrul.

În tot acest timp, premierul Marcel Ciolacu promite pensionarilor pensii mai mari. Șeful executivului a precizat că pensiile românilor vor crește în anii următori ca urmare a eliminării pragului de 9,4% din PIB. Aspect confirmat și de Simona Bucura Oprescu. Ministrul Muncii a punctat faptul că noua lege a pensiilor conține un articol care stabilește că în luna ianuarie pensiile vor crește.
„Pensiile românilor vor crește pentru următorii ani și nu sunt înghețate la acel 9,4% din PIB. Avem articol în noua lege a pensiilor atât cu mecanismul cât și cu faptul că în luna ianuarie acestea vor avea majorări și sigur este foarte important pentru pensionari să știe că toate aceste lucruri sunt făcute la timp”, a transmis Simona Bucura Oprescu.

De asemenea, ministrul Muncii a mai precizat că toți pensionarii vor beneficia de recalculare și este exclus ca Guvernul să rămână fără bani pentru pensii. „Avem bani în buget atât prevăzuți atât pentru majorarea pe care am avut-o de la 1 ianuarie cât și pentru recalcularea pentru care vom pune în plată pensiile începând cu luna septembrie a acestui an.
În momentul acesta avem datele din dosarele de pensii ale românilor în format electronic, deja se listează deciziile de pensii. Deciziile vor fi listate în 3 exemplare, un exemplar va fi transmis pensionarului, celelalte două vor rămâne la dosarul de pensii al fiecărui pensionar”, a declarat Simona Bucura Oprescu, pentru Realitatea Plus.