Jucătoarea de tenis Simona Halep a dezvăluit recent, într-un interviu pentru publicația Tennis Majors, că a descoperit cum a ajuns substanţa interzisă în corpul său. Cu toate acestea, ITF a negat proba respectivă, chiar dacă sportiva și staff-ul ei au apelat la experţi internaționali care au aflat sursa contaminării. În prezent, totul se va rezolva la tribunal.
Simona Halep se pregăteşte, în următoarele săptămâni, de lupta pe care a anunţat că vrea să o câştige, pentru a-şi reclădi reputaţia în lumea tenisului. Pe 21 octombrie 2022, a fost depistată pozitiv cu roxadustat, iar în următoarele două săptămâni urmează să fie audiată în cazul care i-a zdruncinat cariera.
Însă, audierea la tribunalul sportiv a fost amânată de mai multe ori, iar acum Simona Halep a rupt tăcerea, într-un interviu în care a oferit informaţii despre cazul său. Simona Halep susţine că substanţa interzisă, despre care nici nu auzise până să fie depistată pozitiv, provine dintr-un supliment autorizat, dar contaminat.
„N-am avut nicio idee la început de unde a apărut substanţa în corpul meu. După am întrebat experţii, pentru a-mi explica cum s-a întâmplat şi de unde provine. Nu auzisem niciodată (n.r. – despre roxadustat), nici nu aş fi putut şti de unde am luat-o. Experţii au muncit mult, pentru a afla motivul contaminării. Au aflat că suplimentul a fost contaminat într-o cantitate mică (n.r. – cu roxadustat). Contaminarea e când cineva ia un supliment autorizat, dar compania care-l vinde face o greşeală şi este o cantitate mică de substanţă interzisă, care nu ar trebui să fie acolo”, a explicat Simona Halep în interviu.
Am trimis dovezile la ITF (n.r. federaţia internaţională) şi a negat. Am trimis în decembrie, când experţii mi-au trimis rezultatele că e o contaminare. ITF a negat şi continuăm. Din moment ce ITF a negat, singura şansă ca acest caz să fie rezolvat e să mergem la tribunal, unde să prezentăm dovezile că testul pozitiv provine dintr-un supliment contaminat”, a povestit Simona Halep.
Sportiva noastră, prinsă dopată anul trecut, la un test desfășurat la US Open, nu a spus cine sunt experții care s-au ocupat de cazul ei. ”Nu pot dezvălui încă identităţile lor sau tot ce se află în dosar. Pot spune doar că fiecare dintre ei a constatat în mod independent că suplimentul alimentar a fost contaminat cu roxadustat”, a spus Simona Halep pentru Tennis Majors.