Simona Halep a reluat antrenamentele în Dubai. Interzisă 4 ani din tenis după ce a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului anti-doping, Simona nu stă departe de teren. Ea își pune mari speranțe în audierile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în speranța reducerii sau anulării suspendării.
Drept urmare, Simona Halep se află în Dubai, unde se pune la punct cu pregătirea fizică alături de o preparatoare din Filipine, Jez Manso.
Preparatoarea fizică filipineză lucrează de mai bine de 10 ani la The Aviation Club de la Hotelul Jumeirah Creekside din Dubai.
Jez Manso a publicat o fotografie alături de Halep și a scris: „Uite cine a revenit la club, campioana din Dubai din 2015 și 2020, Simona Halep! Ne bucurăm că ai revenit”, potrivit GSP.
Jez Manso se prezintă drept „profesionistă în fitness, pricepută în antrenamentele atletice, fitness, de forță și condiționare, funcționale și cu greutăți”. Ea are o diplomă de licență în Știința Sportului, obținută la Universitatea din Filipine.

După suspendare, Simona Halep a întrerupt colaborarea cu Academia Mouratoglou, declarând de curând că „încrederea mi-a fost puțin zdruncinată”.
În motivarea integrală a deciziei de suspendare pe 4 ani a Simonei Halep, publicată de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a fost dezvăluit numele persoanelor care i-au recomandat Simonei Halep să ia suplimentul contaminat, pudra de colagen pe care Halep dă vina pentru testul pozitiv la roxadustat.
Aceste persoane sunt fizioterapeuta Candice Gohier din Academia Mouratoglou, directorul departamentului de pregătire fizică din cadrul Academiei, Frederic Lefebvre. Mai mult, pentru acel tratament și-a dat acordul și antrenorul Simonei, numărul 1 din Academie, însuși Patrick Mouratoglou.
Simona a fost suspendată pentru utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și a unei metode interzise pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.
Ea a făcut recurs la suspendare la TAS și așteaptă audierile, care vor avea loc în aceste zile.