Simona Halep, înfrângere șocantă la US Open. Jucătoarea româncă a fost învinsă fără drept de apel de o jucătoare din Ucraina, în vârstă de doar 20 de ani.
Daria Snigur s-a impus cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4.
Snigur a câştigat primul set în jumătate de oră, cu 6-2. Ea a început meciul cu break şi a ajuns rapid la 3-0, după ce a făcut şi al doilea break. Ea a mai câştigat o dată pe serviciul Simonei Halep. Românca a făcut break o dată.
Halep s-a impus categoric în al doilea set, scor 6-0, în doar 24 de minute, făcând de trei ori break.
În decisiv, Snigur a greşit mai puţin şi s-a impus cu 6-4 în 47 de minute, reuşind două breakuri. Halep a câştigat pe serviciul adversarei sale la 2-5 şi a revenit până la 4-5 de la 1-5, însă nu a fost suficient şi a pierdut.
În turul următor, Daria Snigur o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre poloneza Magdalena Frech, locul 103 WTA, şi sportiva canadiană Rebecca Marino, numărul 106 mondial.
Jucătoarele eliminate în runda inaugurală la US Open, pe tabloul principal, primesc câte 80.000 de dolari.