SPORT

Simona Halep la al doilea meci în circuitul WTA, de la revenire. Cine este adversara sa

Simona Halep la al doilea meci în circuitul WTA de la revenire. Cine este adversara sa
Sursă foto: Federația Română de Tenis

Simona Halep la al doilea meci în circuitul WTA, de la revenire. Tenismena noastră, locul 1149 WTA, va debuta marți la competiția de la Paris, după ce a primit un wild card pentru Trophee Clarins turneu dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi programat în perioada 13-19 mai. Ea o va întâlni pe americanca Mccartney Kessler, numărul 123 mondial.

Meciul începe la ora 15, ora României

Pentru sportiva din Constanța, va fi al doilea meci în circuitul WTA, după ce a revenit în martie în competiţii, după o perioadă lungă de suspendare. Disputa va începe la ora 15, ora României.

Ea a primit wild card prima dată la Miami Open, turneu WTA 1000, unde a fost învinsă în primul tur de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.

Simona Halep s-a recuperat după accidentarea suferită la genunchi în luna aprilie, care a împiedicat-o să joace la Oeiras și Madrid.

Tot marti, pe terenul 3, Gabriela Ruse, locul 118 mondial, va evolua cu sportiva chineză Lin Zhu, locul 57 mondial.

La turneul Trophee Clarins participă şi Ana Bogdan, numărul 63 mondial, care va juca în primul tur cu Varvara Gracheva, locul 88 WTA.

Simona Halep la al doilea meci în circuitul WTA, de la revenire

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, în luna martie, la 9 luni suspendarea de 4 ani dictată de ITIA.

Ea și-a dovedit nevinovăția la TAS în fața a două acuzații grave, dar nefondate.

Și anume, o acuzaţie care a apărut ca urmare a faptului că o substanţă interzisă (Roxadustat) a fost detectată într-un eşantion de urină recoltat de la Simona Halep la 29 august 2022 în timpul US Open; şi o altă acuzaţie potrivit căreia paşaportul biologic al sportivului (ABP) al doamnei Halep, în special o probă de sânge administrată de către doamna Halep la 22 septembrie 2022, a stabilit utilizarea unei substanţe interzise şi/sau a unei metode interzise”.

Halep a revenit pe terenul de tenis la sfârșitul lunii martie, după 569 de zile, de suspendare, la turneul de la Miami. Ea a pierdut în trei seturi, 6-1, 4-6, 3-6, în fața Paulei Badosa.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele