Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj anul acesta și trecută printr-un divorț, a postat un mesaj inedit în Ajun de Anul Nou pentru 2023.
„Şi mâine e o zi”, citatul celebru al scriitoarei Margaret Mitchell rostit de personajul Scarlett O’Hara din cartea Pe Aripile Vântului, a fost postat de Simona Halep pe Instagram, la secţiunea Stories.
De asemenea, Simona Halep a postat şi un filmuleţ cu actorul Horaţiu Mălăele, în care acesta le doreşte oamenilor să râdă, pentru că „râsul este muzica sufletului” şi să se joace pentru că este „secretul tinereţii”, dar şi să fie buni şi să iubească, deoarece iubirea este „raţiunea de a trăi”.
Cea mai bună tenismenă româncă din toate timpurile a fost suspendată pentru un control antidoping pozitiv şi în aşteptarea audierii la TAS, a petrecut Crăciunul la Londra, iar Revelionul îl va petrece în România.
Antrenorul Simonei Halep a plecat deja în Australia fără ea. Patrick Mouratoglou a fost surprins vineri la turneul ATP 500 de la Adelaide, ieșind pe terenul de antrenament alături de Holger Rune.
Patrick Mouratoglou (52 de ani), antrenorul francez al Simonei Halep (31 de ani), a lăsat-o în aer pe jucătoarea din România, care ispășește o suspendare provizorie pentru dopaj. Acesta a luat o decizie care diminuează speranțele fanilor de o mai vedea pe Simona Halep pe teren în sezonul de hard australian!
Mouratoglou a plecat în Australia fără Simona, însoțindu-l pe Holger Rune (19 ani) la Antipozi. Cu toate că inițial a precizat că va face parte din staff-ul lui Holger Rune până la finalul sezonului 2022, tehnicianul francez a extins colaborarea cu acesta în urma rezultatelor excelente ale danezului.