O criză deosebit de gravă a fost confirmată la Spitalul Mangalia. Activitatea Secției Pediatrie se suspendă pe toată perioada verii, cu un motiv complet neașteptat: toți medicii intră în concediu. Între timp, zeci de probleme ale copiilor sunt pasate de la o instituție la alta.
Este criză la Spitalul din Mangalia, după ce reprezentanţii spitalului au anunţat că activitatea Secției de Pediatrie se suspendă pe toată durata verii. Explicaţia este simplă: toţi medicii sunt în concediu, anunță Antena3.
S-a ajuns la o astfel de situație revoltătoare după ce singurul medic operaţional şi-a luat concediu fără plată în următoarele luni. De altfel, alți trei colegi ai săi se află în concediu de creştere a copilului. Managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan, a transmis că pacienţii pot fi consultaţi în camera de gardă, dar cei care ajung în stare gravă, sunt trimişi la alt spital.
Managerul Spitalului din Mangalia, Alina Dan, a anunţat că Secţia de Pediatrie, cea mai importantă din unitatea medicală, va fi închisă, temporar, pentru trei luni. Deși se repetă an de an, această situație are acum loc într-un context complet diferit. Şi asta pentru că, potrivit explicaţiilor Alinei Dan, trei medici pediatri sunt în concediu de creştere a copiilor, în timp ce un alt medic a decis să îşi ia concediu fără plată pe trei luni. Acesta din urmă a motivat decizia spunând că are probleme personale şi de sănătate.
În acest sens, Spitalul din Mangalia, care ar trebui să asigure urgenţele, mai ales ale turiştilor, pe timpul verii, are activitatea de la Secţia de Pediatrie suspendată temporar. Cu toate acestea, spune managerul Spitalului din Mangalia, copiii care au probleme pot fi aduşi aici, întrucât pot fi consultaţi de medicul de gardă. Însă, dacă vorbim despre situaţii de urgenţă, aceştia vor fi trimişi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
De partea cealaltă, managerul Alina Dan consideră că activitatea din timpul verii ar putea fi acoperită prin trimiterea temporară a unor medici din alte spitale, astfel încât unitatea să poată funcționa fără sincope.