De Ziua Națională a României, luni, 1 decembrie 2025, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, lăcașurile de cult parohiale și cele mănăstirești din țară și de peste hotare va fi oficiată slujba de Te Deum (mulțumire) în semn de recunoștință pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională în anul 1918.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, de Ziua Naţională a României, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, lăcaşurile de cult parohiale şi cele mănăstireşti din ţară şi de peste hotare va fi oficiată slujba de Te Deum (mulţumire) în semn de recunoştinţă pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională în anul 1918.
”Reamintim că în vederea cinstirii memoriei eroilor români a fost edificată şi Catedrala Naţională din Bucureşti, cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României”, se arată în comunicat.
La Catedrala Naţională, slujba de Te Deum va fi săvârşită începând cu ora 12:00.