NEWS

Soacra primarului Cătălin Cherecheș, prinsă în flagrant cu mita pentru o judecătoare

Soacra primarului Cătălin Cherecheș prinsă în flagrant cu mita pentru o judecătoare
Sursă foto: Facebook/Cătălin Cherecheș

DNA a ridicat-o pe soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș după ce a prins-o în flagrant cu mita pentru o judecătoare. Banii erau meniți să înduplece magistrata să dea o sentință favorabilă ginerelui său în dosarul de corupție.

Flagrant cu mita pentru o judecătoare

Soacra primarului Cătălin Cherecheș a fost ridicată de DNA în timp ce încerca să dea o tranşă de 50.000 de euro dintr-o mită de 100.000 de euro mamei uneia dintre judecătoarele din completul care îl judecă pe edil, conform Digi24.

Banii ar fi fost destinați judecătoarei care ar fi putut să dea o sentinţă favorabilă în dosarul de corupţie. Curtea de Apel Cluj urmează să pronunţe verdictul definitiv în dosarul primarului din Baia mare pe 24 noiembrie.

Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare

În dosarul de corupție, Cătălin Cherecheş a fost condamnat la 5 ani de detenţie în primă instanţă.

Conform DNA, din dosarul trimis în judecată în septembrie 2018 s-a disjuns şi s-a format un alt dosar cu privire la Cătălin Cherecheş pentru alte presupuse infracţiuni, respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, precum şi cu privire la alte persoane.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele