SPORT

Șoc în Giulești! Antrenorul de la Rapid a fost demis! S-a găsit deja înlocuitor

Șoc în Giulești Antrenorul de la Rapid a fost demis S-a găsit deja înlocuitor
Sursa foto: digisport.ro / Inquam

Antrenorul de la Rapid a fost demis după startul slab de sezon al echipei feminine de handbal a clubului din Giulești. Kim Rasmussen va fi înlocuit de unul dintre secunzii săi.

Antrenorul de la Rapid a fost demis! Echipa de handbal feminin a rămas fără Kim Rasmussen, după ce giuleștencele ocupă locul opt în Liga Florilor și au avut un start slab de sezon.

Campioana din urmă cu două sezoane a pierdut Supercupa în fața lui CSM București, a fost învinsă la debutul în Champions League de Esbjerg, pentru ca „tigroaicele” de la CSM să le mai aplice giuleștencelor o înfrângere și în „Liga Florilor”, scrie gsp.ro.

Rapid are două victorii și patru eșecuri în primele șase meciuri din acest sezon.

Conducerea clubului a decis ca David Ginesta Montes să fie instalat pe banca tehnică.

Rasmussen venise la Rapid în urmă cu șase luni în locul lui Carlos Viver.

David Ginesta Montes ar urma să primească un salariu de șase mii de euro lunar.

„Kim Rasmussen, Bo Rudgaard și CS RAPID au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Le mulțumim lui Kim și lui Bo pentru colaborare și le dorim mult succes în carieră!”, au spus cei de la CS Rapid.

Începând de acum, staff-ul tehnic al echipei va fi format din: David Ginesta Montes – antrenor principal, Florin Ciupitu – antrenor secund, Mehmedalija Mulabdic – antrenor cu portarii şi Rareș Fortuneanu – director tehnic, mai arată comunicatul clubului din Giulești.

Danezul Kim Rasmussen avea drept obiectiv câștigarea titlului cu Rapid, dar pleacă fără vreun trofeu.

Antrenorul care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București

Kim Rasmussen rămâne un nume greu pentru handbalul românesc datorită performanței incredibile din 2016. În acel sezon a condus-o pe CSM București spre câștigare Ligii Campionilor la handbal feminin.

În România, danezul a mai antrenat la Gloria Bistrița, între 2021 și 2022.