În curând, șoferii scapă de cardul de plastic și vor avea permis auto digital, direct pe telefonul mobil. Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord în acest sens. Noul sistem aduce însă sancțiuni mai stricte pentru cei care reprezintă un pericol public.
Pentru a permite utilizarea permisului digital, bazele de date ale polițiilor europene vor fi interconectate. Scopul principal al acestei măsuri este creșterea siguranței rutiere, având în vedere că anual, aproape 20.000 de persoane își pierd viața în accidente pe șoselele Europei.
„În prezent, dacă un cetățean este sancționat într-un stat membru, acest lucru nu înseamnă în mod automat că sancțiunea respectivă se aplică și în celelalte state, cum ar fi România. Odată cu noile reguli europene și cu acest sistem digital unificat, regulile devin obligatorii pentru toate statele”, explică europarlamentarul Eugen Tomac, conform Observator.
Astfel, un șofer român care comite o abatere gravă la Viena și rămâne fără permis nu va mai avea dreptul de a conduce nicăieri în Uniunea Europeană.
„Dacă ai făcut o greșeală aici, nu înseamnă că în altă țară ar trebui să ai dreptul să conduci. Greșeala e pe persoană, nu pe țară”, a mai spus Tomac.
Noile reguli vizează și modificări în procesul de obținere a permisului de conducere. Șoferii vor învăța despre riscurile utilizării telefonului la volan și despre condusul în condiții dificile, precum drumurile acoperite cu zăpadă sau alunecoase.
Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani și va include măsuri mai aspre pentru șoferii prinși băuți sau sub influența drogurilor. Statele UE și-au propus implementarea acestuia până la finalul anului 2030.
Aproape 9 milioane de români vor fi afectați de noile reglementări. De asemenea, pentru prima dată, UE introduce o perioadă de probă de minimum doi ani pentru șoferii începători.
În plus, pentru a combate lipsa șoferilor profesioniști, vârsta minimă pentru obținerea permisului de camion va scădea de la 21 la 18 ani, iar pentru autobuz, de la 24 la 21 de ani, cu condiția obținerii certificatului de competență profesională.