Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, consideră că niciunul dintre partidele de guvernământ nu Își poate permite să nu se prezinte în fața electoratului cu propriul candidat pentru alegerile prezidențiale.
Cea mai bună variantă pe care o au social democrații, subliniază Grindeanu, este nimeni altul decât președintele, PSD Marcel Ciolacu.
O afirmație care, de altfel, contrazice opinia premierului. Acesta din urmă nu a exclus posibilitatea ca PNL și PSD să meargă cu un candidat comun pentru prezindențiale, totodată, liderul PSD a mai precizat că pentru moment nu se pune problema să intre în lupta pentru funcția supremă în stat.
„Eu totuşi cred, e părerea mea, în acest moment, că niciunul dintre cele două partide nu îşi poate permite să nu aibă candidat, cel puţin în primul tur. Dar e părerea mea personală”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că a venit timpul ca România să treacă peste cutuma împământenită în România post-decembristă, cum că stânga politică obține majoritate la alegerile legislative, iar dreapta dă președinte țării.

Prim-vicepreședintele PSD a mai dezvăluit că Victor Ponta ar fi fost un președinte mai bun decât Klaus Iohannis, în condițiile în care social-democratul ar fi ajuns la Cotroceni cu experiența de prim-ministru.
„E cel mai bun, în acest moment, din Partidul Social Democrat şi ar fi un preşedinte foarte bun. Iar după 20 de ani de preşedinţi de dreapta, cred că e timpul să avem şi preşedinţi de stânga. Ar fi fost mult mai dinamice lucrurile în România, venea cu o experienţă de prim-ministru (Victor Ponta – n.r.)”, a spus Grindeanu.

„Am convingerea că vom câștiga Capitala. După cum am convingerea că vom avea pe votul politic pe lista de europarlamentare peste 50%, după cum am convingerea că din 41 de Consilii Județene, toate, mai puțin cele unde există o majoritate maghiară, unde e normal să fie UDMR-ul, vor fi PSD și PNL. Dacă asta nu vă dă dumneavoastră o imagine de câștigători de alegeri, nu știu ce ar putea face”, a spus Grindeanu.
Întrebat despre planurile PSD-PNL de a merge împreună la prezidențiale, în cazul în care Cătălin Cîrstoiu pierde Capitala, Sorin Grindeanu a spus că cele două partide vor câștiga toate sectoarele din București și a dat ca exemplu alegerile din 2012.
„Toate sectoarele din București vor fi câștigate de reprezentanții PSD sau PNL. Eu am mai trăit în 2012 acel val și l-am trăit de pe partea valului USL. Nici atunci, de exemplu USL-ul n-a câștigat Aradul, n-a câștigat Clujul, n-a câștigat Alba, ca să dau câteva exemple. Nici nu e normal, e o democrație. E bine să existe, tot timpul, și alți primari de alte culori politice. Am convingerea aceasta că cel puțin ceea ce înseamnă Consilii Județene, primării de mari municipii, toate vor fi PSD-PNL”, a subliniat Sorin Grindeanu, la Jurnalul de Seară de la Digi 24.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat rezervele în privința propriei candidaturi pentru fotoliul de la Cotroceni. Premierul a explicat că nu el ar fi cel mai bun candidat pe care partidul pe care îl conduce îl poate da în alegerile prezindențiale.
La finalul săptămânii trecute, Ciolacu a declarat că „nu ştie dacă va candida la alegerile prezidenţiale”, fiind mai degrabă preocupat să asigure guvernarea României și să ducă „această coaliție într-o alianță electorală pentru Europa”, notează G4 Media.