NEWS

Sorin Grindeanu, anunț privind coaliția de guvernare: Facem aceste consultări pentru că România se află la cotitură. Ce spune despre Nicușor Dan

Sorin Grindeanu anunț privind coaliția de guvernare Facem aceste consultări pentru că România se află la cotitură. Ce spune despre Nicușor Dan
Sorin Grindeanu îi reproșează lui Ilie Bolojan Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a a explicat că social-democraţii fac consultări la nivel naţional pentru că România se află ”la cotitură” şi trebuie decisă direcţia pe care va merge partidul. De asemenea, liderul social-democrat a mai afirmat c PSD-iștii nu au o istorie comună cu preşedintele Nicuşor Dan, chiar au fost adversari politici, dar a remarcat că acesta şi-a înţeles rolul constituţional, acela de mediator.

80% dintre români spun în acest moment că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, spune Grindeanu

”Deciziile pe care PSD-ul le va lua vor fi în concordanţă cu ceea ce vor oamenii. Da, 80% dintre români spun în acest moment că ne îndreptăm într-o direcţie greşită”, a susţinut Grindeanu.

El a adăugat că această guvernare nu mai oferă speranţă.

”Stabilitatea este bună într-o coaliţie de guvernare atunci când oferă prosperitate”, a declarat Grindeanu.

”Noi facem aceste consultări pentru că România se află, din punctul nostru de vedere, la un punct de cotitură. Noi trebuie să decidem, având responsabilitatea celui mai mare partid din Parlament, care este calea pe care trebuie să mergem şi o să luăm această decizie, luni, la acea consultare pe care o vom avea la ora 5 şi deciziile pe care PSD-ul le va lua vor fi în concordanţă cu ceea ce vor oamenii. Da, 80% dintre români spun în acest moment că ne îndreptăm într-o direcţie greşită”, a declarat Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighetu Marmaţiei. 

Evaluarea guvernării va începe cu o autoevaluare a miniştrilor social-democraţi

El a explicat că evaluarea guvernării va începe cu o autoevaluare a miniştrilor social-democraţi şi aceştia vor prezenta lucrurile pe care au putut să le facă şi pe care nu au reuşit să le realizeze.

Liderul PSD a afirmat că această guvernare nu mai oferă speranţă.

”Lumea spune peste tot acelaşi lucru. Fie că am fost la Bacău, pe regiunea Moldovei, că am fost la Brăila, pe sud-est, Bucureşti, Oltenia, la Braşov spune acelaşi lucru, că în acest moment direcţia este una greşită, direcţia pentru România, că această guvernare nu mai oferă speranţă.

Acest lucru poate este cel mai grav lucru, dincolo de indicatorii economici din ce în ce mai proşti, care arată o scădere a economiei, care arată şomaj în creştere şi nu mă refer la şomajul din sectorul public. Sunt 55.000 de şomeri în plus în ultimele 10 luni în sectorul privat din România. Inflaţia este la 10%. Deci din start trăim cu 10% mai prost. Guvernul Bolojan a preluat inflaţia la 4%, vă aduc aminte, în mai anul trecut”, a transmis Sorin Grindeanu. 

El a susţinut că nu vede rostul unei stabilităţi care nu aduce prosperitate.

”Văd în ultimele zile că se vorbeşte de o anumită armonie pe care PSD-ul ar putea să o strice, această stabilitate. Să ştiţi că stabilitate fără prosperitate, eu nu văd să-şi aibă rostul. Stabilitatea este bună într-o coaliţie de guvernare atunci când oferă prosperitate, când oamenii trăiesc mai bine, atunci când lucrurile merg din ce în ce mai prost, dacă eşti responsabil, încerci să îndrepţi acele lucruri.

Avem stabilitate şi în Coreea de Nord. Şi lucrurile nu merg bine. Avem alegeri duminică în Bulgaria, dacă nu mă înşel. Cred că e al optulea rând de alegeri în ultimii trei ani sau patru. Şi Bulgaria, din punct de vedere economic, în acest moment, pe toate agenţiile de rating, bulgarii sunt clasaţi mai bine decât noi”, a declarat Sorin Grindeanu. 

El a făcut un apel la social-democraţi să voteze raţional, nu emoţional.

”Eu am făcut apel să dăm un vot raţional. Nu unul emoţional. E foarte multă emoţie în politică în ultimele luni în România, dar eu cred că noi toţi avem nevoie de raţiune. Şi apelul meu astăzi a fost, şi la celelalte întâlniri regionale, să dăm un vot raţional, un vot pentru români, un vot care să aducă mai mult bine românilor dincolo de aceste emoţii politice pe care le vedem în fiecare zi”, a transmis preşedintele PSD.

Grindeanu, despre președintele Nicușor Dan

Grindeanu a adăugat că Nicuşor Dan ar încălca legea dacă ar fi de partea unui partid sau a altuia.

”Cred că preşedintele Nicuşor Dan, din ce am văzut până acum, şi-a înţeles foarte bine postura, poziţia constituţională, aceea de a fi un mediator. Preşedintele Nicuşor Dan a fost un adversar politic al PSD-ului, fie că a candidat la alegerile locale, la Primărie, în 2016, de exemplu, a fost învins de Gabi Firea. În 2020 a învins-o domnia sa pe Gabi Firea. Nu a fost candidatul nostru la alegerile prezidenţiale. Nu avem o istorie politică comună cu preşedintele Nicuşor Dan, dar asta nu înseamnă că nu văd că a înţeles foarte bine şi a exprimat acest lucru tot ieri, din ce am văzut în ştiri, şi-a înţeles foarte bine rolul constituţional, acela de a fi mediator”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighetu Marmaţiei. 

El a adăugat că, dacă ar veni în ajutorul vreunui partid, atunci preşedintele ar încălca legea.

”Nu cred că preşedintele ţării, dacă îşi înţelege rolul, poate să fie ajutorul pentru vreun partid sau altul. Ar încălca legea dacă ar face acest lucru”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ceea ce vede el este o lipsă de susţinere a PSD faţă de premierul coaliţiei de guvernare şi este de acord cu faptul că este un acord pe care PSD, în momentul ăsta, îl încalcă, dar ei spun că nu mai există o situaţie de colegialitate care să permită funcţionarea optimă a acestei coaliţii.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele