NEWS

Sorin Grindeanu, după ședința PSD: Să dea Dumnezeu să ajungem în situația în care și PSD, și PNL intră asumat la guvernare, o să vedeți că intră și UDMR-ul

Sorin Grindeanu după ședința PSD Să dea Dumnezeu să ajungem în situația în care și PSD și PNL intră asumat la guvernare o să vedeți că intră și UDMR-ul
Sorin Grindeanu Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis luni, în cadrul unei conferințe de presă, că, dacă se ajunge în situaţia în care şi PSD şi PNL intră asumat la guvernare, o să intre şi UDMR-ul, din ce a înţeles el. Liderul PSD a precizat că UDMR-ul e un partid asumat şi nu are ce să le reproşeze.

”Hunor spune aşa: intrăm dacă există un guvern PSD-PNL-UDMR. Nu intrăm dacă e doar PSD-UDMR, fiindcă numai ce am făcut parte totuşi dintr-o coaliţie care l-a propus pe Siegfried şi din multe alte motive. Dar UDMR-ul spune că, dacă există un guvern PSD-PNL-UDMR, ei sunt acolo”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, despre ezitarea UDMR de a intra într-un viitor Guvern.

Despre afirmaţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, că în partid nu există un apetit pentru intrarea la guvernare, în acest moment, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Eu vă spun ceea ce ştiu eu. Să dea Dumnezeu să ajungem în situaţia în care şi PSD şi PNL intră asumat la guvernare, o să vedeţi că intră şi UDMR-ul, din ce am înţeles eu de la domniile lor”.

Liderul PSD a menţionat că ”UDMR-ul e un partid asumat”.

”Nu fuge cum încearcă să facă alţii, dar încearcă să-şi justifice acţiunile politice de până acum. Şi nu am ce să le reproşez din acest punct de vedere”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Grindeanu: Cerem un efort comun al tuturor partidelor pe care le considerăm responsabile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că PSD cere un efort comun al tuturor partidelor pe care le consideră responsabile, el arătând că nu e niciun concurs de a arunca vina unul pe altul şi ar trebui toată lumea să-şi bage săbiile la loc în teacă şi să nu mai calculeze politic. El a mai spus că ceilalţi vor să dea un vot de conjunctură rapid, să investească în Guvern şi de a doua zi să înceapă concursul de dat picioare în gură în Parlament guvernului respectiv.

„Noi n-am respins variantele de până acum, sigur, mai puţin varianta Siegfried Mureşan, care a făcut tot ceea ce ţine de el ca să nu fie susţinut de către noi, şi atunci am spus că vrem să fim parte activă, asumată, a unui guvern. Eu cred că asta arată responsabilitate. Acelaşi apel la responsabilitate îl facem acum pentru ceilalţi, în special pentru PNL şi UDMR, de a fi parte a acestui efort, fiindcă nu e de vină doar PNL, sau doar PSD, sau doar UDMR. Să trecem această perioadă grea, în care avem rectificare, trebuie să avem un nou buget, o să vină în februarie, o să reînceapă să vină agenţiile de rating, şi în primăvară să facem o evaluare dacă se continuă sau nu în această formă”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Luca Niculescu nu e premierul PSD

El a precizat că „Luca Niculescu nu e premierul PSD”.

„De ce trebuie să şi-l asume Partidul Social-Democrat? Noi am mers la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu. Luca Niculescu este un independent, un om care şi-a făcut foarte bine treaba şi cât a fost în diplomaţie, şi ca coordonator al aderării României la OECD. Este propunerea preşedintelui, dar nu e propunerea PSD. Da, înţelegem apelul la responsabilitate, responsabilizare, pe care l-a făcut şi el, şi preşedintele Nicuşor Dan. Da, spunem da, într-un mod direct, asumat, respectând cele două direcţii pe care le-am anunţat şi săptămâna trecută, cea legată de partea economică şi de un program economic care să încerce să schimbe direcţia în care mergem, una proastă, impusă de Bolojan, şi asumarea unei majorităţi transparente, nu doar de conjunctură”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

„Pare în acest moment că doar noi dorim acest lucru, ceilalţi vor să dea un vot de conjunctură rapid, să investim în Guvern şi de a doua zi să înceapă concursul de dat picioare în gură în Parlament şi Guvernului respectiv”, a mai afirmat Grindeanu, el precizând că la asta se reduce toată înţelegerea politică a unora.

„Cerem un efort comun al tuturor partidelor, cel puţin responsabile din ţara asta, pe care le considerăm responsabile. Aşa că nu e niciun concurs de a arunca vina unul pe altul, e o perioadă în care ar trebui toată lumea să-şi bage săbiile la loc în teacă şi să nu mai calculeze politic. Ăsta e apelul nostru”, a menţionat Grindeanu.

Potrivit lui Grindeanu, dacă nu se va înţelege treaba aceasta, evident că se intră pe scenariul alegerilor anticipate.

Grindeanu a admis că exclude sub orice formă ca PSD să ofere sprijin pentru un guvern tehnocrat sau pentru un guvern hibrid PSD plus miniştri tehnocraţi.

El a precizat că PSD doreşte o guvernare transparentă, asumată, nu o guvernare urmare a unui vot conjunctural, doar de învestire a acelui guvern.

„Putem să avem această majoritate de 233 de voturi, să spunem printr-un vot conjunctural, în Parlament, dar care nu dă forţa acelui guvern. Ceea ce cerem noi este să existe o majoritate transparentă, asumată, şi să avem acel program de guvernare, aşa cum ştiţi, care să schimbe direcţia în care mergem în acest moment. Orice alte lucruri sunt în afara mandatului nostru”, a subliniat liderul PSD.

Concesiile PSD pentru a aduce PNL la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat ce concesii este dispus Partidul Social-Democrat să facă pentru a putea aduce PNL la guvernare.

„Eu sunt dispus să trimit o echipă şi de fapt am şi hotărât în interior, să discute un program de guvernare care să ţină cont şi de propunerile noastre, care sunt evidente şi sunt dorite de o majoritate largă de români, în sensul schimbării direcţiei şi care să ţină cont şi de eventuale propuneri care vin dinspre zona PNL-ului. De aceea am spus că e un mandat larg pe care îl avem eu şi colegii mei. Dar e mai importantă soliditatea unui guvern bazat pe o majoritate transparentă, nu pe un vot de conjunctură, decât anumite orgolii politice personale pe care le are unul sau altul din actorii politici”, a arătat el.

„Acum, fiindcă venim şi facem un apel la a face acest efort comun şi să facem o pace de câteva luni ca să trecem România de această perioadă, inventăm tot felul de lucruri de a fugi de fapt de răspundere. Pentru că un vot din acesta în care votăm, dar nu intrăm la guvernare, de fapt este o fugă de răspundere mascată. Asta vor să facă”, a subliniat Grindeanu.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele