NEWS

Sorin Grindeanu pleacă de la Ministerul Transporturilor pentru mandatul de președinte al PSD: „Asta vă asigur”

Sorin Grindeanu pleacă de la Ministerul Transporturilor pentru mandatul de președinte al PSD Asta vă asigur
Sorin Grindeanu Sursă foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, miercuri seară, la România TV, că nu îşi poate îndeplini cu rigurozitate mandatul de preşedinte interimar al PSD p având şi postul de ministru al Transporturilor, motiv pentru care renunță la funcția din Guvern.

Sorin Grindeanu pleacă de la Ministerul Transporturilor pentru funcția de președinte al PSD

Întrebat miercuri seară, la România TV, dacă viitorul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu ar putea colabora cu viitorul premier Ilie Bolojan, Grindeanu a răspuns că nu va mai rămâne în această funcție.

”În niciun caz, Sorin Grindeanu nu mai rămâne la Ministerul Transporturilor, asta vă asigur”, a spus președintele PSD.

Întrebat dacă nu mai rămâne la acest minister în niciuna din variante, Sorin Grindeanu a explicat că are de îndeplinit un mandat primit la partid.

”Nu, nu, cred că în perioada următoare mandatul pe care l-am primit de la colegii mei, mă refer de la cei din Partidul Social Democrat, nu pot să-l îndeplinesc aşa, cu rigurozitate şi să-l duc bine la capăt, fiind în postul de ministru”, a declarat Sorin Grindeanu.

După demisia lui Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu a fost votat preşedinte interimar al PSD.

Intră PSD la guvernare?

Miercuri, Sorin Grindeanu a fost întrebat, după negocierile de la Palatul Cotroceni, dacă va intra PSD la guvernare.

Acesta a declarat că „nu există o certitudine de acest tip. Noi, în primul rând, trebuie să discutăm despre programe și despre proiecte și asta e pasul următor pe care îl vom face noi și ceilalți. (…) Pe noi ne interesează în primul rând acest program de guvernare și după aceea vom lua o decizie în partid”.

Președintele interimar al PSD a precizat că la Cotroceni „a fost o întâlnire informală. N-au fost consultări legate de o viitoare majoritate. (…) În zilele și în săptămânile viitoare vor fi foarte multe întâlniri, consultări, negocieri, echipe de lucru, din care echipa Partidului Social Democrat va fi prezentă”.

„Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui luate de către Guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare”, a spus Grindeanu.

„Dacă vom ajunge în acel punct de a agrea programul de guvernare, mă gândesc să facem această consultare mai largă spre baza partidului. Totuși avem 1.800 de primari, aproximativ, cei mai mulți consilieri județeni, cei mai mulți parlamentari. E o discuție pe care o vom avea în zilele următoare”, a mai adăugat el.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele