NEWS

Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, în vizorul DNA. Se fac controale privind achiziția de aparatură medicală

Spitalul Victor Babeș din Timișoara în vizorul DNA. Se fac controale privind achiziția de aparatură medicală
Spitalul „Victor Babeș” Foto: Facebook

DNA face verificări la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara într-un dosar care vizează achiziția de aparatură medicală. Activitatea medicală curentă nu este afectată, transmite unitatea sanitară.

Percheziții la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Procurorii DNA au mers în control la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara, într-un dosar care vizează achiziția de aparatură medicală, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor citate de News.ro. S-au făcut verificări în mai multe birouri.

„Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeş» Timişoara confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie desfăşoară activităţi de verificare, fiind solicitate şi ridicate documente.

Conducerea unităţii sanitare subliniază că acordă întreg sprijinul organelor de anchetă şi colaborează deschis pentru clarificarea tuturor aspectelor vizate”, au transmis reprezentanţii spitalului, marți pe Facebook.

Aceştia au precizat că verificările nu vizează activitatea medicală curentă şi nu afectează desfăşurarea actului medical. „Spitalul «Victor Babeş» Timişoara îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale şi îşi menţine angajamentul ferm pentru respectarea legislaţiei şi a standardelor profesionale”, au mai transmis reprezentanţii unităţii medicale.

Începând din data de 1 aprilie 2026, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara va fi schimbată, după ce managerului Cristian Oancea nu i-a fost prelungit mandatul.

Postul de manager va fi ocupat interimar, în următoarele 6 luni, de Camelia – Corina Pescaru.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele