Se dau în continuare sporuri pentru bugetari chiar dacă Marius Budăi, ministrul Muncii, a tot vorbit despre tăierea sporurilor de la stat. Totuși, el nu spune că, în realitate, cei mai mulți angajați la vor rămâne cu sporurile intacte. Potrivit criteriului pe baza cărora s-ar face aceste reduceri, angajații care lucrează cu adevărat în condiții vătămătoare vor pierde din venituri.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a propus impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, adică 25 de mii de lei. Potrivit datelor profit.ro, în total, la stat și privat, sunt 42.300 de contracte de muncă cu salariul lunar mai mare de acest prag, din care numai 2.300 la stat. România are nevoie de măsuri pentru a acoperi un deficit de 20 de miliarde de lei și pentru a se încadra în ținta de deficit de 4,4%, doar că acesta nu poate fi acoperit prin tăieri suportate de 2.300 de bugetari. Soluția găsită? Tăierea sporurilor pentru condiții vătămătoare!
„Scrie în PNRR că trebuie să venim la o masă de sporuri de 20% pe individ. Vom vedea. Lucrăm la construcţia legii salarizării, dar în niciun caz în sensul tăierii salariilor, sub nicio formă”, a declarat recent Ministrul Muncii, Marius Budăi.
Prin această limitare a sporurilor la 20% din venit, ministrul Marius Budăi nu aduce, însă, aproape niciun ban la buget, întrucât cei mai mulți bugetari primesc sporuri într-un procent mai mic. Cel mai consistent spor, pe care îl iau aproape toți bugetarii, este de 15% și se acordă pentru condiții vătămătoare de muncă. Banii ajung, însă, în buzunarele multor bugetari care nu lucrează cu adevărat în condiții grele. Mulți dintre ei sunt angajați în primării, consilii județene sau instituții arondate precum companii de salubritate sau ansambluri folclorice. Tot aici intră și angajații din Senat, Guvern, Camera Deputațiilor, ministere, administrații și regii naționale.
Pe vremea când conducea Guvernul, Florin Cîțu spunea, referitor la sporurile pentru condiții vătămătoare că sunt date doar pentru că apari la serviciu. Există, însă, o serie de angajați care primesc sporuri ce depășesc 20% din salariu. Printre aceștia, angajații de la Aviația Civilă sau minerii.