NEWS

Start la alegerile prezidențiale 2025. Începe votarea în diaspora

Start la alegerile prezidențiale 2025. Începe votarea în diaspora
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Start la alegerile prezidențiale 2025. Votul în străinătate  va începe în străinătate joi, odată cu deschiderea secţiei de votare din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00, ora României.

Start la alegerile prezidențiale 2025

Votarea în străinătate la alegerile prezidenţiale se desfăşoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin (2, 3 şi 4 mai 2025, respectiv 16, 17 şi 18 mai 2025).

Alegerile prezidențiale 2025 sunt organizate în contextul în care scrutinul din noiembrie 2024 a fost anulat de CCR. Pe 24 noiembrie 2024, au votat în străinătate peste 821.000 de români, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

Votul în străinătate se poate exprima atât fizic, la secția de votare organizată de MAE, cât și prin corespondență. Pentru primul tur al alegerilor, un număr de 6.217 români s-au înscris pentru votul prin corespondență.

Pentru a asigura condiţii optime de vot cetăţenilor români din diaspora au fost înfiinţate 965 de secţii de votare în străinătate, având la bază propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe, cu 15 secţii de votare mai multe decât în cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare desfăşurate în anul 2024”, a transmis AEP.

Pentru alegerile prezidențiale 2025, vor fi deschise un număr record de 965 de secții de votare în străinătate. Cele mai multe sunt în Italia și Malta – 161, Spania – 147, Marea Britanie – 108, Franța și Principatul Monaco – 69, Republica Moldova – 64, SUA – 50, Belgia – 29, Țările de Jos – 23.

Cum pot vota românii din străinătate

Cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Datele privind prezenţa la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pentru fiecare secţie de votare în parte.

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni.

Cine sunt candidații pentru Cotroceni

La alegerile prezidențiale 2025 au fost validați 11 candidați. Lista celor 11 candidați la alegerile prezidențiale 2025, în ordinea în care vor fi pe buletinul de vot din primul tur:

  1. George Simion (AUR)
  2. Crin Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
  3. Elena Lasconi (USR)
  4. Cristian Terheș (PNCR)
  5. Lavinia Șandru (PUSL)
  6. Victor Ponta (independent)
  7. Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie)
  8. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
  9. John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
  10. Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
  11. Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele