NEWS

Start la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, ediția a XVII-a. Lansări, dezbateri și cărți eveniment

Start la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 ediția a XVII-a. Lansări dezbateri și cărți eveniment
sursa foto: g4media.ro

Start la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, ediția a XVII-a. Acesta va avea loc în perioada 29 mai- 2 iunie, la Romexpo, iar vizitatorii se vor întâlni cu peste 800 de titluri semnate de autori români și străini. Poezie, jurnale, memorii, eseu, critică și teorie literară, roman, studii, filozofie.

În prim-plan cele mai recente volume publicate la Editura ICR

Vorbim despre noutăţi editoriale, lansări de carte având în prim-plan cele mai recente volume publicate la Editura ICR, dezbateri între oameni de cultură şi creatori din multiple domenii.

„Eforturile de promovare şi reprezentare tot mai extinse ale ICR arată că poziţia adoptată de instituţie este una corectă şi benefică. O dovadă este acordarea, de curând, a două premii foarte importante unor autori români, ale căror traduceri au fost sprijinite de Institutul Cultural Român„, a afirmat preşedintele ICR, Liviu Jicman, potrivit unui comunicat al Institutului, potrivit Agerpres.

Printre protagoniştii evenimentelor propuse de Centrul Naţional al Cărţii, prezenţi la standul ICR, realizat după o concepţie grafică purtând semnătura lui Emil Ivănescu, autorul Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, ediţia 2023, se numără oameni de cultură din România şi din Republica Moldova.

„Vizitatorii au ocazia de a cunoaşte şi de a intra în dialog cu scriitori cunoscuţi, printre care Gabriela Adameşteanu, Emilian Galaicu-Păun, Lavinia Branişte, Luminiţa Corneanu, Cosmin Perţa, Liliana Corobca, Elena Vlădăreanu sau Iulian Ciocan. De asemenea, vor participa la manifestări personalităţi ale criticii literare precum Ion Bogdan Lefter sau figuri de prim-plan ale lumii teatrale, printre care Emil Boroghină şi prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu. Lor li se adaugă personalităţi din jurnalismul cultural precum Alina Purcaru şi Nona Rapotan”, precizează ICR.

Start la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, ediția a XVII-a

Din programul prezenţei Institutului la această ediţie face parte şi lansarea noului număr, dublu, al cunoscutei reviste Lettre Internationale, publicat de Editura ICR.

În cele cinci zile ale Bookfest, vizitatorii vor găsi la standul ICR trei noutăţi editoriale „Panorama postcomunismului în Republica Moldova”, coordonată de Liliana Corobca şi tipărită în două volume, ediţia în limba engleză a albumului „Mănăstiri şi biserici din Transilvania între secolele XIII-XVIII”, lucrare amplă, realizată sub coordonarea Părintelui Iustin Marchiş, şi „Purcărete şi Boroghină. Pelerini în Marele Teatru al Lumii”, monografie semnată de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu şi publicată în două versiuni, română şi engleză.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele